Citat:
În prealabil postat de DreamOn
Multumesc si dumneavoastra Igor_Paslusnik pentru raspuns. Inteleg astfel ca incercarea este ingaduita de catre Dumnezeu prin aceste semne, insa "coincidenta" lor organizata este o forta demonica deghizata care ma pacaleste sa ma incred in in minuni false in loc sa solicit ajutorul si adevarul acolo unde este de fapt.
|
Corect. Corect, tătic cu 8 copii. Ar trebui să ajungă în fiecare dimineață când vă treziți, că sunteți întâmpinat de 8 minuni, 8 "coincidențe". Nu ar trebui să vă mai doriți și altele, interioare. Eventual, mai mulți copii. Și eu vreau să fac mulți. Dar nu am găsit încă sufletul care să vrea să facem aceste răstigniri și învieri. Deci fără "trăiri" înalte, care defapt sunt sau pot fi demonice, că nu suntem vrednici.
Noi nu avem nevoie să-l vedem pe Dumnezeu, în viața asta muritoare și păcătoasă, decât dacă am luato pe drumul îndumnzeirii. Ori îndumnzeirea în lume, mai ales cu soție și 8 copii, mai ales cu un serviciu stabil, cu stres și conjucturi nefavorabile adesea, și alte ispitiri tot mai mari. Ajunge lupta aceasta minunată, pentru curăție.
Curăția duce la luminare, iar luminarea este de ajuns, să vă mântuiți. Lumina cea necreată o veți vedea când va voi Dumnezeu, poate în ceasul morții. Nu trebuie să o vânați. Ci să vânați să fi-ți cât mai bun creștiin posibil. Să fiți lumină între oameni.
Nevrednici suntem chiar și de harul care-l primim de fiecare dată când spunem "Doamne miluiește". Cu cât ne rugăm mai mult și mai conștient, cu atât harul, stă și lucrează, liniștește cu limpezime, claritate, luciditate, iubire și virtuți, inimile și mintea, trupul și ființa noastră.
Când ai har, ești ca un drogat, spuneam altundeva. Dar un drogat perfect lucid, limpede, clar în gândire. Cu o claritate ce devine ascuțită, ce merge până la despărțitura sufletului de trup, spune Biblia. Așa lucrează harul. Cu cât ai mai mult har, cu atât vei vedea mai limpede. Cea mai sigură cale de a dobândi harul, este rugăciunea. Cu voce tare, cu buzele, cu limba, cu gândul, cu inima, stând întins, sau pe șezut, sau în genunchi, sau în picioare, cu mâinile ridicate sau nu, făcând treabă diversă, sau în contemplația lucidă și vie a lui Dumnezeu. (nu meditație, ci contemplație, adică nu ne rupem de realitate, ci suntem tot mai ancorați în ea, prin har în contemplație, iar rugăcăiunile cele mai înalte, în extaz, asta abea dacă reușesc pustnicii să ajungă la ele, nouă nu ne sunt de folos, fiindcă noi cădem mai ușor și mai repede în rîtîciri, începând de acolo)
Ar mai fi multe de spus, dar citiți, frăția voastră. Citiți-l pe Sfântul Simeon Noul Teolog, pe Sfântul Grigorie Palama, pe Sfântul Fotie al Constantinopolului, pe Sfântul Ignatie Briancianinov, pe Sfântul Marcu al Efesului, Sfântul Ioan de Kronstadt, Sfântul Sofronie Saharov, Sfântul Siluan Athonitul, dar și Sfinții 3 Ierarhi, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Nazians, și Sfântul Grigorie de Nyssa. Poate și Sfântul Isaac Sirul, Filocaliile, PSB-urile...
Încet, cu răbdare, fără să vă certați cu nimeni, niciodată.
Ei, împreună cu câte un capitol pe zi din Noul Testament și rugăciunea de canon, vă vor lămuri, prin Duhul Sfânt. Ve-ți sta de vorbă cu ei.
Îmi amintesc ce spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea "Cuvântări despre viața de familie", de la editura Învierea. Spunea așa:
"Știți voi oare ce soție a avut Aristotel? O soție foarte rea, guralivă, certăreață, iute la mânie, la vorbă multă, la zavistie și cuvinte grele, încât toată lumea se mira de ce stă marele filosof cu ea. Și îl întrebau oamenii: Aristotel, de ce stai cu așa o femeie? Și Aristotel le răspunde: pentru că în fiecare zi, acasă, lângă ea, sunt la antrenamente în ale filosofiei."
Dumnezeu vă va ierta neputințele, de fiecare dată, prin dezlegarea preotului. Prin puterea ce a dat-o Dumnezeu preotului, la Taina Sfintei Spovedanii, de a lega și dezlega păcatele, cum spune Biblia.
Ispitirile vor fi mai ușor de biruit. Ar mai fi multe de spus, dar eu în puținătatea mea, am vorbit prea mult. Vă vor ajuta Sfinții, harul, Dumnezeu prin ei și prin oamenii curați, prin preoți, prin creștinii de calitate, fără erezie, luminați și luminători, vă vor ajuta mai mult decât o va putea face cineva vreodată. Ridicați-vă și dvs., la calitatea lor.
Cu drag, să vă fie de bine. Dumnezeu să v-ajute.
Iertare.