Ratiunea nu il descopera singura pe Dumnezeu ,ci doar il pregateste pentru marea intalnire. Doar revelatia este aceea care il descopera .
Doar cand Dumnezeu vorbeste acelui om .
Vorbirea aceasta se poate face prin auzirea Cuvantului sau, prin vederea si gustarea slujirii sale, prin vederea harului in alti oameni ,in sfinti ,prin binele facut de cineva catre noi.
Tone de argumente nu pot indrepta un ateu,caci intotdeauna vor exista contraargumente in mintea sa, firesti atata vreme cat acesta traieste exclusiv in lumea gandurilor sale.
Ele au insa un rol benefic,sunt ca semintele aruncate,care la vremea potrivita vor incolti.
Declicul se produce insa numai prin revelatie,si prin convingere proprie ,printr-un har nestiut cu care Dumnezeu se apropie de acel suflet.
Oricat ne-ar exaspera pe noi un ateu incapatanat,Dumnezeu nu isi pierde niciodata rabdareA cu el , si ii trimite tot felul de semne,in chiar firea mintii lui chinuite, pana ce ,treptat , rolurile se inverseaza, si ateul alearga el insusi catre Dumnezeu.
Acum incep sa incolteasca toate semintele aruncte sub forma de argumente ,de alti credinciosi,pe vremea cand era un ateu convins.
Nimeni deci sa nu se mandreasca ca il cunoaste pe Dumnezeu,caci tot ce avem vine de la el .Singura noastra preocupare e sa fie sa il iubim pe celalalt , vazzand in slabiciunea si ratacirea aproapelui, propria noastra slabiciune
Asa cum Dumnezeu lasa oile cele sanatoase si pleaca pe munti pentru a gasi oaia cea pierduta ,asa si noi sa coboram pana la adancul indoielilor cele mai profunde ale celui ratacit ,pentru ca ,din mijlocul noroiului dipserarii, ajutorul sa nu vina de la noi ,ci de la slava lui Dumnezeu.
Cine se apleaca dupa aproapele sau in mocirla,chiar daca va cadea ,va fi ca o torta aprinsa ,caci va fi purtator al luminii in intunericul deznadejdii celuilalt.
Ateii suntem doar noi insine ,cei din urma cu ctiva ani,...
|