Multumesc frumos pentru raspunsuri. Sunt folositoare toate cele cate mi-ati spus. Am citit si recitit toate cate mi-ati scris, cu atentie si rabdare. Va multumesc din suflet.

Asa cum am spus in mesajele anterior, da, am fost la preot caruia i-am povestit toata intamplarea (treptat, pe masura ce se intampla). Iar ca drept sfat din partea acestuia am primit: 'rugati-va pentru ea'. Fara sa mi se spuna cum sa ne rugam, sau ce sa facem, astfel ca sfaturile pe care le-am primit aici sunt binevenite si o sa incerc sa le urmez in masura in care pot. Atat eu cat si tatal nostru vorbim cu ea. Totul este bine atunci cand vorbesti cu ea despre vreme, stiri; in momentul in care o intrebi ce mai face (fara sa amintesti de ceea ce a facut sau de prietenul ei), brusc ia o atitudine defensiva si iti raspunde: lasati-ma in pace, e viata mea si vreau sa o traiesc la maxim asa cum consider eu. I-a raspuns tatalui meu ca pe ea nu o intereseaza de el, ci doar acel barbat e important pentru ea. De cele mai multe ori cand incerc sa vorbesc cu ea isi pune castile in urechi sau pleaca de acasa si nu mai vine cateva zile, nu raspunde la telefon. Am incercat sa ii explic ca nu mi se pare o atitudine normala sa fugi si sa nu stai la discutii. Mi-a replicat ca noi toti suntem niste vipere dar ea e mai presus decat noi si o sa ne calce pe cap. I-am zis ca daca ne considera vipere de ce suntem buni sa ii platim datoriile si sa locuiasca cu noi. Si din dorinta de a demonstra ca nu depinde de noi, pleaca la acel barbat, sta cateva zile dupa care se intoarce ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Si noi, la fel ca in pilda fiului risipitor o primim acasa, fara sa o certam, bucurosi ca s-a intors. Si din nou se repeta aceeasi si aceeasi situatie la nesfarsit.

Psihologul cu care am discutat mi-a sugerat ca toate aceste iesiri ale ei sunt provenite din niste frustrari personale atat ale ei cat si ale barbatului cu care sta, probabil pornite din situatia financiara (ambii fiind profesori). Desi eu nu pot sa inteleg aceste porniri, pentru ca si eu am fost la inceput de cariera, si eu am avut un salariu mic, insa am luptat si am avansat profesional, financiar. Iar sora mea este o persoana cu o capacitate mai mare de invatare decat mine, asa cum am spus si-a facut studiile doctorale. Insa nici macar nu s-a preocupat de cariera ei profesionala, sa isi echivaleze studiile doctorale cu gradele din invatamant. Poate noi suntem cei defecti, dar de ce oare nu se preocupa de propria avansare?

Poate ca raspunsul este cel pe care multi dintre dumneavoastra mi l-ati dat: am gresit cand i-am platit a doua, a treia, a patra oara creditele. Acum nu ii mai platim nimic, i-am spus ca daca crede ca suntem impotriva ei si ca acel barbat e totul pentru ea sa mearga sa isi faca o viata cu el. Ca drept raspuns, a mers la bunici si s-a plans ca eu o dau afara din casa si ca nu are unde sa se duca. Bunicii m-au certat tot pe mine, cum de pot sa ma comport asa urat cu sora mea. Stiindu-i batrani si bolnavi am cedat si de data aceasta, de dragul lor si am lasat-o sa stea in continuare cu mine. Ma intreb oare unde se va ajunge? Oare cat gandeste ea ca ii va merge comportamentul acesta?

Iar pentru cei care nu cred ca aceasta poveste este adevarata, va spun doar ca nu doresc nimanui sa treaca printr-o astfel de situatie, sa se trezeasca la usa cu camatari care ameninta pentru a le fi returnati banii pe care i-au imprumutat surorii/fiicei, sa primeasca injuraturi de la copilul pentru care s-au sacrificat, sau de la partenerul acestuia. Ce bine ar fi daca astfel de rautati nu ar exista! Aceste replici acide si usturatoare ale celor care probabil traiesc intr-o lume fara rautati si de aceea li se pare incredibil sa existe astfel de cazuri, ma dor, insa ma bucur inzecit cand vad atata lume cu suflet bun care este gata sa sara in ajutor. (As putea sa demonstrez cuvintele pe care le-am scris, prin zecile de chitante pe care le-am platit catre conturile surorii mele, prin mesajele amenintatoare pe care le-am primit de la camatari, sau cele jignitoare de la prietenul ei, prin conversatii pe care le am cu prietenii apropiati care cunosc situatia. Insa nu am scris aici ca sa dovedesc ceva, cuiva, si nici sa intru in polemici cu cineva. Dumnezeu stie prin ce trec, si cine doreste sa imi dea un sfat, il citesc si incerc sa il urmez, cine nu, m-as bucura sa se abtina de la a arunca cu rautati.)

Stiu, am intrat intr-un cerc vicios, ni s-a intamplat noua ceea ce nu credeam ca e posibil vreodata sa ni se intample. Dar iata ca am ajuns in punctul acesta. Si singura alinare mi-a mai ramas rugaciunea, singura credinta ca intr-o zi lucrurile o sa se aseze cum stie Dumnezeu mai bine.