Subiect: Vinerea Mare
View Single Post
  #12  
Vechi 09.04.2015, 15:41:46
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.249
Implicit

Ziua de vineri este una specială pentru creștinii ortodocși. În parcursul pătimirilor Domnului Hristos am rememorat momentul în care Hristos a spălat picioarele apostolilor Săi, Cina cea de taină la care Hristos a instituit Taina Sfintei Împărtășanii, rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Sa de către oamenii care doreau să îl ucidă.
Slujba (Denia) din seara zilei de Joi, adică utrenia zilei de Vineri, este numită și Denia celor 12 Evanghelii pentru că se citesc fragmente din Evanghelii în număr de 12 referitoare la Patimile Domnului. În seara zilei de Vineri, numită Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor, se cântă Prohodul Domnului prin care credincioșii îl conduc pe Hristos către mormântul în care Trupul Său va fi așezat până la Înviere. Sfântul Epitaf, care are imprimată pe el scena punerii în mormânt a Trupului lui Hristos, va fi așezat pentru închinare, în mijlocul Bisericii, la Vecernia care se săvârșește în dimineața zilei de Vineri. Seara, la denia Prohodului, acesta va fi purtat în procesiune în jurul bisericii, de către preoți și credincioși, - care simbolizează astfel alaiul de înmormântare – după care va fi așezat în Sfântul Altar, pe Sfânta Masă. Aici va rămâne până în miercurea dinaintea Înălțării Domnului la Cer.
Prin tradiție, în această zi credincioșii cei mai râvnitori țin post negru, iar cei care sunt în putere țin acest post și în Sâmbăta Mare. Pentru noi Vinerea Mare este, fără îndoială, o zi de întristare. Nu te poți bucura când rememorezi răstignirea și toate pătimirile pe care Domnul Hristos le-a îndurat pentru întreaga umanitate. Dar tristețea noastră este însoțită întotdeauna de nădejde.
Spre sfârșitul deniei din seara zilei de Vineri, denia Prohodului Domnului Hristos, se cântă „Binecuvântările Învierii” tropare care vorbesc despre bucuria Învierii. Însuși Domnul Hristos, atunci când le-avorbit apostolilor de patimile și de moartea Sa, le-a spus și de Înviere. Prin urmare, dacă omenește nu ne putem bucura, duhovnicește inimile noastre pot „sălta”, cuprinse fiind de nădejdea că Domnul nostru Cel răstignit va fi, a treia zi, Hristos Cel înviat din morți.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote