CONSIDERAȚII
Credinciosul îl poartă pe Dumnezeu în inima sa, dar trebuie să-și manifeste credința și în lume. El dobândește confirmarea vizibilă a vocației sale creștine înăbușindu-și egoismul și consacrându-se binelui aproapelui. Reprimarea egoismului, mărturie a prezenței lui Dumnezeu în ființa sa, face ca activitatea credinciosului să se orienteze spre țeluri altruiste.
Cetățeanul, funcționarul, magistratul și soldatul devin prin slujirea Patriei, deci a aproapelui, membrii unei comunități de colaboratori la lucrarea divină. Aceia dintre ei care pun pe planul doi binele propriu pentru a se devota binelui comun, se realizează prin această renunțare de sine și prin îndeplinirea datoriei față de ceilalți.
Orice individ, indiferent de rangul său social, trebuie să slujească Patria. Patria e o entitate ideală prin care Dumnezeu înalță și formează oamenii conform țelurilor sale supreme. Cum poate cel care nu iubește Patria, pe care o vede, să iubească Patria cerească, pe care nu o vede? Cum poate cel care nu-și iubește conaționalii, pe care-i vede, să-l iubească pe Dumnezeu, pe care nu-l vede? Cine nu se simte atașat de Patrie, nu se simte atașat nici de Dumnezeu.
E o datorie pentru credincios de a trăi pentru Patrie, așa cum trăiește pentru Familie. Această dăruire de sine nu e un sacrificiu, ci un mijloc pentru om de a se împlini. Credinciosul își poate găsi mântuirea doar prin Biserică și rațiunea de a fi doar prin devotament față de Patrie.
Tomescu Ionuț (Toio)
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
Last edited by TINERI PENTRU ROMANIA; 02.04.2015 at 15:33:20.
|