Mintea, odata ce intra in inima trebuie sa se roage.

Mintea voastra, odata intrata in inima, nu trebuie sa ramana in contemplare, fara sa mai faca altceva. Ea va afla aici ratiunea, acel cuvant launtric prin care noi gandim si alcatuim lucrari, judecam in noi insine, cercetam si citim carti intregi in tacere, fara ca gura noastra sa rosteasca vreun cuvant.

Asadar, mintea voastra, odata ce a aflat cuvantul launtric, sa nu-l lase sa zica altceva decat scurta rugaciune monologica: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!"

Dar aceasta nu e de ajuns. Va trebui, in plus, sa puneti in miscare puterea de vointa a sufletului vostru, adica sa spuneti aceasta rugaciune cu toata taria, cu toata dragostea.

Ca sa fie si mai lamurit: cuvantul launtric trebuie sa-si indrepte atentia, atat cu vederea sa mintala cat si cu auzul sau mintal, numai asupra acestor vorbe, si mai ales aupra intelesului lor. Si aceasta se va face ramanand fara chipuri si fara forme, fara sa va inchipuiti sau sa va ganditi la orice altceva care tine de simtire sau de intelect, dinauntru sau din afara, chiar de ar fi vorba de ceva bun.

(Nicodim Aghioritul: "In ce fel intra mintea in inima")