Astfel că lucrarea Bisericii și a preoților nu constă în a ne ajuta să vedem această slavă, pentru că aceasta oricum se va întâmpla. Lucrarea Bisericii se focalizează asupra mo*dului în care va vedea fiecare în parte pe Dumnezeu. Adi*că lucrarea Bisericii constă în a propovădui oamenilor că
există un Dumnezeu adevărat, că Dumnezeu se descope*ră fie ca Lumină, fie ca foc ce arde, că toți oamenii, în vremea celei de-a Doua Veniri Îl vor vedea pe Dumnezeu [7], ca să își pregătească membrii
să-L vadă pe Dumnezeu nu ca Foc, ci ca Lumină. [8]
Această pregătire a membrilor Bisericii, precum și a tuturor oamenilor care vor să-L vadă pe
Dumnezeu ca Lu*mină, este, în esență, o disciplina terapeutică, ce trebuie să înceapă și să se încheie în viața aceasta.
Trebuie ca această vindecare să aibă loc și să se încheie în viața aceasta. Pen*tru că după moarte nu există pocăință. Această disciplină terapeutică este esența și principalul conținut al Tradiției Ortodoxe, precum și principala grijă a Bisericii Ortodo*xe. Este formată și alcătuită din următoarele
trei stadii de urcuș spiritual:
purificarea de patimi,
luminarea de către Harul Sfântului Duh
și îndumnezeirea, de asemenea, tot prin harul Sfântului Duh. Se întâmplă însă următorul lu*cru: dacă cineva nu ajunge la starea de luminare parțială, în viața aceasta, nu poate să-L vadă pe Dumnezeu ca Lu*mină nici în viața aceasta, și nici în viața cealaltă [9].
Astfel, este evident că Părinții Bisericii își arată interesul față de om așa cum este el astăzi, în clipa de față. Iar
cel care are nevoie de vindecare este fiecare om, cel care, de asemenea, este și responsabil în fața lui Dumnezeu de începerea acestei lucrări chiar de astăzi, în viața aceasta, pentru că numai în viața aceasta îi stă în putință. Nu după moarte. Și
acest om însuși este cel care va decide dacă va urma acest drum al vindecării sau nu.
Hristos a spus: Eu sunt Calea [10]. Calea către ce? Nu doar către cealaltă viață. Hristos este în primul rând calea în această viață. Hristos este calea către Tatăl Său și Tatăl nostru. Hristos Se descoperă în primul rând omului în viața aceasta și îi arată drumul către Tatăl. Acest drum este Hristos Însuși.
Dacă omul nu-L vede pe Hristos în această viață cel puțin prin simțirea duhovnicească, (vindecat fiind, prin Ortodoxie, care este spital de suflete, facultate de medicină), nu-L va vedea pe Tatăl, adică Lumina lui Dumnezeu, nici în cealaltă viață [11].
***
[1] Fragment extras din cartea Protopresbyter Prof. Univ. Dr. Ioannis Romanides, Teologia Patristică, trad. din lb. neogreacă de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Metafraze, București, 2011, pp. 65-71
[2] Adică drept-slăvitoare, drept-credincioasă (n.trad.).
[3] Folosirea acestui termen de către părintele Ioannis nu este înjositoare. Încă din S.U.A., unde trăise de la vârsta de trei luni, a crescut, a studiat și s-a maturizat, obișnuise să folosească accst ter*men. De asemenea, în Sfântul Munte se folosește până la saturație cu*vântul popă, fară niciun înțeles disprețuitor. Ba, dimpotrivă.
[4] Cuvântul părintelui Ioannis, așa cum am menționat deja în prolog, este câte-o dată caustic.
[5] Lucruri pe care le fac și creștinii adevărați, și nu este rău să vrea cineva să le facă; rău este să rămână la acestea.
[6] Care adică este părintele lor spiritual și monahii săi nu au ni*mic în comun cu Isihasmul.
[7] Desigur, o experiență parțială a acestei vederi a lui Dumne*zeu o au toți oamenii imediat după ieșirea sufletului din trup, adică după moartea biologică.
[8] Nichita Stethatos, Filocalia, 4, ed. , 1976, p. 134, #79
[9] Vezi, Sfântul Simeon Noul Teolog, , Cuvântul al 75-lea. Acolo citim: Cădea-vom de la vederea Aceluia în raport cu ambliopia [slăbirea vederii] fiecăruia în parte încă din viața aceasta, în*trucât de bună voie ne-am lipsit de lumina Lui chiar în viața aceasta.
[10] In. 14,6.
[11] Vezi Mitrop. Ierotheos Vlahos, Persoana în Tradiția Ortodoxă, ed. Mânăstirii Nașterii Domnului, Levadeia, 1994, p. 162: O dată cu cea de-a Doua Venire a lui Hristos vor învia toți oamenii și vor fi judecați pentru faptele lor. Păcătoșii care nu au dobândit ochi duhovnicești nu vor dispărea. Vor rămâne ca persoane ontologice, însă nu vor avea participare la Dumnezeu. Drepții se vor face părtași lui Dumnezeu și vor fi în comuniune cu Dumnezeu. Așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, păcătoșii vor trăi existența cea pururea cumplită, în timp ce drepții existența cea pururea bună.
http://theologhia.wordpress.com/2011...nis-romanides/