Obiceiurile de la nastere cuprindeau, potrivit lui Ivan Evseev, un mare numar de acte magice apotropaice, de aparare a lehuzei si a pruncului; ele includ atat mijloace si practici acceptate de Biserica (rugaciuni, aprinderi de lumanari si candele, icoane sfinte, crucea si semnul crucii), cat si procedee de aparare magica (descantece, obiecte de fier, maturi, cercuri si noduri, lacate si chei, fumigatii, plante apotropaice etc.). O parte din aceste obiceiuri le-am aflat deja saptamana trecuta; o alta parte vor fi prezentate in continuare.
Locul pe care nastea femeia grea era, cel mai adesea, pamantul din gospodarie si in special cel din casa; astfel, "se credea inainte vreme ca e mai bine ca femeia sa nasca pe pamant" (Scheia - Iasi) "pentru ca-i mai usor"; motivatia din zona Vrancei era urmatoarea: "Sa aiba legatura cu muma roditoare"; alteori, nastea langa vatra sau langa pat, dar tot pe pamant, existand in acest sens o multime de atestari din toata tara; pe vatra, pe pat, pe cuptor, pe covata sau pe scandura sunt celelalte locuri unde, mai rar, nastea femeia.
Asadar, nasterea direct pe pamant se pare ca era regula care guverna pe vremuri lumea satelor noastre. Cu privire la acest aspect, iata ce ne spune etnologul Ion Ghinoiu: "Era un obicei preistoric de intampinare a noului nascut in contact direct cu Pamantul-Mama"; (…) "peste tot se credea ca (aceasta) nastere este mai usoara"; "prima grija (…) era deci de integrarea copilului in lumea fizica, telurica, si apoi in lumea sociala, spirituala". Mai mult, daca femeia se intampla sa nasca departe de locuinta (locul firesc unde trebuia sa nasca!), trebuia facut un rit de reparare: copilul era adus in poala acasa, aici fiind asezat pe pamantul de langa vatra.
Deoarece ar exista demoni (Samca, Avestita, Aripa Satanei, Muma Padurii, Potca) care impiedica "facerea", credinta raspandita de altfel in lumea intreaga, stramosii nostri au inchipuit o serie de practici magice de usurare a nasterii, in multe dintre acestea moasa fiind personajul central. Astfel, aceasta batea cu piciorul in pamant ca sa fuga raul, facea baie femeii cu ovaz sau cu floare de fan pe tot corpul, ii punea lut cald pe burta, o afuma cu seu pus intr-o oala cu carbuni, ii punea fan incins, sticle cu apa calda sau caramizi calde langa solduri, ii rupea camasa la gat, ii punea, imediat dupa nastere, lut ud pe burta, punea "locul copilului" (placenta) intr-o oala si-l ingropa in gradina, intr-un colt al camerei sau la piciorul patului, cat mai adanc in pamant (in groapa punea si un banut "ca sa fie de norocul copilului"!) si multe, multe altele.
Statut secundar la venirea pe lume a copilului aveau barbatul si nasa celei care nastea, descantatoarea satului "o femeie priceputa" sau un om care avea pusca. Astfel, prin unele locuri, lehuza isi tinea barbatul de gat, in timp ce nasa spala inelul de cununie al femeii sau spala icoana; prin Bucovina, descantatoarea deschidea, intr-o farfurie plina cu apa, un lacat inchis si spunea: "Cum se deschide de repede lacatul asa sa nasca si femeia"; prin alte parti, lua un topor, mergea la coltul de rasarit al casei, sub icoane, si descanta facand cruce cu toporul; apoi mergea in celelalte colturi si facea la fel; la urma, mergea la mester-grinda si implanta cu putere toporul, acesta ramanand aici toata noaptea; potrivit altei practici, descantatoarea incalzea cate o jumatate de potcoava sau alte fiare gasite, le stingea in apa si ii dadea femeii sa bea de noua ori; in sfarsit, vanatorul tragea cu pusca "peste casa"; uneori, pusca era pusa peste lehuza (!?) si de aici se tragea, asta pentru ca "spiritele rele sa o intinda la fuga".
Uneori, chiar lehuza sufla intr-o sticla (prin Botosani si Neamt), asta numai daca placenta nu a fost scoasa, sau i se dadea sa tina strans o cheie in mana. Oricum, in timpul nasterii, peste tot, se recomanda cu insistenta sa se descuie toate lacatele si incuietorile de la usile casei.
Daca acest intreg arsenal de metode si practici nu dadea roade si femeia respectiva, fereasca Sfantul, murea la facere, se credea cu tarie ca Dumnezeu "o iarta de toate pacatele", nasterea, ca si razboiul pentru barbat, fiind considerata cea mai grea incercare pentru oricare femeie. In acest sens, pot depune marturie oricand si mamele din zilele noastre. De aceea, ca unii care ne-am nascut din trupul unei femei, se cade sa le acordam respect si pretuire tuturor mamelor din lume si in special mamelor ai caror fii sau fiice vom fi pentru totdeauna!
Marcel Lutic
|