Citat:
În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus
Eu nu mă închin ”părții vizibile” a lui Hristos pentru că pur și simplu nu-L văd, este în Cer, nu e pe pământ [în mod vizibil, palpabil]. Dacă ar fi, sau dacă aș fi fost eu acum 2.000 de ani, cred că m-aș fi închinat asemenea lui Toma, mai sceptic fiind eu așa de felul meu...
Spuneam că sunt mai sceptic. Mai ales cu privire la istoriile care încep cu ”se zice că...”. Prefer varianta ”stă scris!”[în Scriptură desigur] - așa cum obișnuia Mântuitorul să zică.
|
Citat:
În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus
Se numește CREDINȚĂ, prietene. Iar dacă închinarea e prin credință, ea nu este prin vedere.  |
Pai, Sf.Ap.Toma A VAZUT ranile Mantuitorului si dupa aceea A CREZUT! Asa e?
Ce fel de CREDINTA este aceasta dupa standardele voastre antinomice de credinta?
Asa este: ferice de cei ce nu au vazut si au crezut. Dar Sf.Ap.Toma nu e, cumva si el fericit? A VAZUT urmele ranilor si A CREZUT! Daca nu ar fi vazut niciodata semnele ranilor s-ar fi lepadat de Hristos sau nu?
De ce a crezut? Putea foarte bine sa-si spuna ca acele rani puteau fi ale oricarui alt rastignit... si sa nege ca acele rani ar fi apartinut Mantuitorului.
Ce l-a determinat pe Sf.Ap.Toma sa se inchine VAZAND niste rani?
Cum a fost inchinarea Sf.Ap.Toma aici: prin credinta, prin vedere sau prin credinta CU AJUTORUL VEDERII?