[centesimusvicesimusoctavus]

În prealabil postat de Barsaumas

Trice se inseala. Cum am mai zis, protestantismul are o intelegere inchisa, limitativa asupra Sf. Scriptura

Nu neapărat. Pot accepta argumente și din alte domenii, bineînțeles neavând aceeași valoare ca o sursă ce a fost inspirată de Duhul lui Dumnezeu. De exemplu, istoria sau arheologia.
Din cele două surse (mă refer acum la Scriptură și Istorie) reiese limpede că icoanele nu erau cunoscute în timpul apostolilor, adică la începutul Bisericii Creștine. Iată câteva surse extrabiblice, aparținând doar istoricilor ortodocși, ca să nu fiu acuzat de pledoarie pro domo:

”La sfârșitul Periodului I intrară în uzul Bisericii întâi chipuri simbolice, apoi și tablouri ce reprezentau persoane sacre sau fapte istorice, dar aceasta se făcea încă foarte izolat și nu fără opoziție.
Un sinod ținut în Spania la Elvira în 306 sau chiar 300 decretă să nu se vază pe murii bisericilor icoana, și chiar Euseviu din Cesaria Palestinei, ustoricul bisericesc contemporan mai tânăr cu sus zisul sinod, a fost unul din bărbații care considerau icoanele religioase ca o datină păgână.” (Eusevie Popovici - Istoria bisericească universală și statistica bisericească vol.II, pag. 222 Mănăstirea Cernica 1926)

”Creștinismul bizantin de după anul 300 prezintă adesea alunecări în diverse forme de idolatrie sau de superstiții excentrice ce nu sunt decât reînvieri ale păgânismului în stilul vieții religioase creștine.” (Ovidiu Drâmba - Istoria culturii și civilizației, ed. 1997, vol. II, pag. 191)

„Urmând interzicerea din Decalog, creștinii din primele două secole nu și-au făcut imagini... Abia spre sfârșitul secolului al VI-lea și în cursul secolului al VII-lea imaginile devin obiect de devoțiune și de cult în biserici și in locuințe.” (Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, 1988, vol. III, pag. 66)

„La creștinii primi, icoanele religioase se amintesc la începutul secolului III. În tot decursul acestui secol întrebuințarea lor e rară și nu prea bine văzută Eusebiu din Cezareea considera întrebuințarea icoanelor ca un obicei păgânesc. Sf. Ioan Gură de aur și Augustin nu prea se învoiesc cu acest obicei. Epifaniu era un contrar hotărât și înfocat contra icoanelor.” (dr. C. Chiricescu - Istoria dogmelor, Curs litografiat, 1904, pag. 181)

”În ultima persecuție [sub Dioclețian], fură dărâmate multe biserici... Dar între obiectele din lăuntru lor nu figurează nicidecum icoane ori pictură bisericească” (Badea Cireșeanu - Tezaur liturgic, vol. II, pag.94, 1911)

”Chiril din Alexandria: „Socotesc pe drept cuvânt că se abat de la tot sfatul bun cei ce, depărtându-se de la slujirea lui Dumnezeu, slujesc zidirii în locul Ziditorului; sau coborând la o rătăcire încă și mai rușinoasă, se închină la lucrul mâinilor lor.”„ (Pr. dr. D. Stăniloaie - Sf. Chiril din Alexandria, 1991, p. 186)

În prealabil postat de Barsaumas

Doua intrebari pentru Trice si Pelerin (pentru Pelerin dupa ce termina discutia cu Igor):
Primo, cu ce autoritate a rupt Luther Epistola lui Iacov, daca voi vedeti Scriptura ca infailibila?

Mă iertați, dar eu nu sunt lutheran, sunt adventist și eu nu văd epistola lui Iacov ca una ”de paie”.

În prealabil postat de Barsaumas

Secundo, iudaismul, parintele crestinismului, are si el traditia sa orala si scrisa, extra-scripturala. Si asta inainte de anul I A.D. De ce voi refuzati crestinimului aceasta deschidere?

Ca să fiu scurt, deoarece Hristos a respins acea tradiție nescripturală>

”Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră!” (Marcu 7,9 - Biblia Ortodoxă)