Citat:
În prealabil postat de Barsaumas
Deci: ce este nefinisat ca expresie dogmatica si/sau de ritual, nedezvoltat, fie si ca mentiune (mai) explicita (vezi episodul "oasele lui Elisei") in VT, ajunge la maturitate/explicitare/inflorire/cum vrei sa zici, in NT.
Cu asta, cred ca am zis/acoperit totul, atat catre tine, cat si catre Pelerin.
Nu imi plac latraturile isteroide "hauhau, cei ce nu sunt ca noi nu sunt umani, etc.". Eu prefer sa ma exprim rece, la obiect, si pe subiect. :) A insulta pe cei de alta confesiune nu e serviciu adus evlaviei de Dumnezeu maritoare, ci blasfemie perfect disimulata, cum admirabil a vazut-o acest urmas al gandirii parintelui Arsenie, care ne este coleg.
Sa speram ca orice mugure va deveni floare sau frunza, ad majorem gloriam Dei.
|
Obiectivitatea mă silește să fiu din nou de acord cu tine și nu doar cu privire la partea a doua, fapt care m-a determinat să nici nu mai reacționez emoțional la ”
lătrăturile isteroide”- cum le numești (eu le sesizes mai degrabă ca pe niște jalnice schelălăieli); ci și cu privire la prima parte. Noul Testament completează revelația Vechiului din toate punctele de vedere. Referitor la ”finisarea rituală” eu o percep în sensul simplificării ei, căci Hristos reduce multitudinea ceremoniilor din VT la practic două: Botezul și Cina Domnului - exceptând desigur ruga și cântul ca părți indispensabile ale actului închinării.
Acum continuînd firul subiectului, nu înțeleg în ce sens Noul Testament dezvoltă expresia dogmatică a icoanei și moaștelor, din moment ce nu apar ”explicit” niciuna din cele două categorii. Așa cum pertinent a subliniat și colegul Pelerin, ne-am fi așteptat ca atât ”moaștele” lui Elisei, cât și ”picturile” medicului-evangheist Luca să fie nelipsite în cadrul închinării la Templu ori în adunările primilor creștini; ori nici vorbă de așa ceva! Nici măcar o sugestie cât de mică...