[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de MarcelEmil

Orice abordare calitativă poate fi transformată în una cantitativă atunci când este posibilă instituirea unei unităţi de măsură şi a unei metode de a măsura.

Nu doar când e posibilă (şi deseori nu este posibil!) dar mai ales atunci când are sens şi este relevantă pentru specificul fenomenului studiat. Întrucât nu măsurăm doar pentru că e posibil sau doar de dragul de a măsura...
Dar dacă ai în vedere strict acţiunea de măsurare a distribuţiei unei variabile, afirmaţia este adevărată, desigur. Şi cu toate acestea măsurarea este doar un aspect al cunoaşterii, iar fenomenele complexe cum sunt cele care ţin de personalitate nu pot fi epuizate cognitiv prin măsurare, oricât de minuţioasă ar fi ea.
Această abordare care scoate în faţă măsurarea e specifică domeniului experimental şi statisticii. Are o valoare indiscutabilă în cunoaşterea ştiinţifică, în limitele date de cadrul epistemologic respectiv. Însă, aşa cum probabil cunoşti, măsurarea cantitativă oferă doar un tip de date asupra unui fenomen, însă nu ne poate spune nimic despre natura fenomenului studiat, despre semnificaţiile lui etc.
Apoi, să nu uităm că nici o măsurare şi nici o prelucrare statistică, oricât de savante ar fi, nu pot înlocui interpretarea celor aflate prin măsurare. Practic, în urma unor măsurări avem sarcina să răspundem la întrebări de genul: şi ce relevanţă au aceste date, ce înseamnă ele, ce impact au, unde şi cât contează etc. Orice măsurare e continuată prin interpretări şi explicaţii în acord cu o teorie sau o paradigmă supraordonată. Sper că eşti de acord - e banal ce spun aici...

Revenind la problematica strictă a homosexualităţii, fie ea şi modelată ca o poziţie pe o scală propusă de cineva, tot ne rămân întrebările de tip calitativ:
a) ce motivaţie susţine modul de a fi al homosexualului; în ce constă ea, cum s-a format şi cum se menţine
b) care sunt scopurile urmărite, spre ce tinde psihologia şi comportamentul persoanei respective
c) ce particularităţi au trăirile lui afective, emoţiile şi sentimentele, pasiunea (considerată morbidă)
d) ce fel de voinţă are acest om, cum este orientată, ce trăsături îi sunt mai pregnante sau dimpotrivă, slab funcţionale
e) care îi sunt mecanismele de apărare specifice; ce trăsături de personalitate îi sunt specifice şi cum se raportează între ele
f) ce putem spune despre dinamica relaţiilor dintre inconştientul pulsional şi celelalte instanţe ale psihismului
g) ce evenimente sunt semnificative în drumul de viaţă al acestui om? care este scenariul său de viaţă înlăuntrul căruia trăieşte şi îi implică şi pe alţii?
h) are el un anumit specific al vieţii spirituale? în ce raport se află cu Dumnezeu şi cu semenii?
Aceste întrebări devin şi mai complexe dacă ne referim acum nu doar la o persoană ci la un cuplu de homosexuali sau la asociaţii întregi precum şi la relaţiile lor cu heterosexualii, apoi cu instituţiile statului, cu Biserica etc.

Tabloul interogaţiei e desigur mult mai vast şi mai profund, însă am enumerat aceste întrebări doar pentru a argumenta aspectul calitativ, pe care îl consider esenţial atunci când dorim să cunoaştem o persoană şi însuşirile personalităţii, cu atât mai mult o comunitate care nu e astăzi deloc discretă şi minoră...
Acest aspect, calitativ, îmi pare de departe mult mai important comparativ cu orice modelare cantitativă. Care, la rândul său, are şi ea rolul ei, anume când se subordonează corect unei ipoteze ce poate fi operaţionalizată şi abordată în forma unor variabile măsurabile.

La sfârşit o întrebare: aspectele morale şi duhovniceşti ale problemei homosexualităţii au ceva de câştigat, în planul reflecţiei noastre, prin abordările cantitative? Dacă da, ce anume?
Mie mi se pare că deplasarea atenţiei asupra problemei măsurării serveşte de minune mascării aspectului-cheie al homosexualităţii: natura patologică şi căderea morală. Specificul acestora nu poate fi redus la nici o abordare cantitativă. Sunt ireductibile la cifre, oricâte statistici am încropi, ca o găteală, primprejurul lor...