[cristiboss56]

2. Rugăciunea Bisericii: Sfintele Taine şi cele şapte Laude, ca fundament al spiritualităţii ortodoxe

2.1 Sfintele Taine După cum am spus, Duhul Sfânt este cel care sfinţeşte totul, omul şi creaţia. Iar harul Duhului Sfânt, adică puterea lui sfinţitoare, ni se împărtăşeşte în mod obiectiv prin rugăciunea Bisericii concentrată în Sfintele Taine şi prelungită în cele „şapte Laude” zilnice, prin care credinciosul aduce lauda cuvenită lui Dumnezeu, „Părintele luminilor de la care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17). Prin Taine înţelegem lucrări ale harului Duhului Sfânt ca răspuns la rugăciunea credincioşilor, adunaţi în sinaxă liturgică (rugăciune comună), de a le sfinţi viaţa. Biserica Ortodoxă, ca şi Biserica Catolică, socoteşte că şapte sunt Tainele Bisericii: Botezul, Mirungerea, Euharistia sau împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului, Preoţia, Spovedania (Pocăinţa) sau mărturisirea păcatelor, Cununia şi Maslul sau ungerea cu untdelemn sfinţit a bolnavilor. Aceste Taine privesc viaţa credinciosului şi a comunităţii în cele mai importante momente şi aspecte ale ei. Totuşi, în sens larg, orice rugăciune liturgică sau personală poate fi privită ca taină, pentru că în toate este prezent şi lucrător Duhul Sfânt. Fixarea numărului de şapte este de origine târzie, scolastică. Sfinţii Părinţi spun că Biserica însăşi este Taina Tainelor pentru că Biserica se identifică cu Hristos şi ca atare Duhul Sfânt lucrează în orice moment prin Biserică. Biserica, în aspectul ei mistic, nevăzut, este tocmai realitatea prezenţei lui Hristos în lume până la sfârşitul veacurilor, iar în aspectul ei văzut este comunitatea credincioşilor care se adună laolaltă ca să slujească Sfintele Taine şi să-L laude pe Dumnezeu prin întreg cultul ei.

( va continua )