[quote=Demetrius;579824]
Citat:
Daca oamenii ar fi mai mult buni decat rai, de ce ar mai fi venit Hristosul, sau de ce ramane prezent intre noi?
Pentru ca noi avem nevoie de El, nu El de noi, pentru ca nu suntem asa cum ne place sa credem despre noi.
|
Păi să nu uităm că a venit și că noi umblăm mai ales printre oameni botezați, în care a fost răsădită sămânța binelui. Omul este după chpul lui Dumnezeu făcut, iar El ese bun. Este singurul bun, îți dau dreptate aici. Omul a căzut din această bunătate, din har. Dar fundamentul este bun pentru că este zidit de Dumnezeu și nu va pieri niciodată.
Lăsând puțin teoria la o parte, totuși, să vorbim despre ce vedem. Dar și aici nu vom putea spune că suntem obiectivi, pentru că, după cum iarăși Mântuitorul a spus, depinde cât de curat ne este ochiul. Totuși, oare nu toți întâlnim adesea oameni cumsecade, între care nu te simți amenințat de ceva, ba adesea chiar și ajutat? Nu vi se întâmplă uneori să fiți suprins de bunătatea nemeritată pe care cineva v-o arată? Nu se întâmplă să te ierte cineva deși îți dai seama că ai greșit față de el? Eu, unul, am fost înconjurat de oameni buni de când m-am născut și probabil că ei mi-au dat această încredere care mi se confirmă acum destul de adesea.
Când oamenii devin răi și când răul lor devine și puternic asta se întâmplă atunci când se aglutinează, vorba lui Theo, iar atunci nu mai sunt ei înșiși, fiind mânați de un duh străin de Dumnezeu, care poate fi o ideologie sau altceva, ce anulează personalitatea și face din oameni o masă care se manifestă uneori ca un monstru.
Nu neg posibilitatea unui rău organizat care ne-ar putea afecta pe toți și față de care trebuie să ne protejăm. Dar cred că acest rău ar trebui să fie mai bine definit, să ne fie mai clar cu cine sau cu ce ne luptăm, să nu fie doar un dușman bănuit care poate ataca din orice moment din umbră, imaginându-ne despre el orice, cuprinși de o teamă cu atât mai mare cu cât nu-i cunoaștem puterea, numărul, intențiile.
De altfel, însăși frica ține de imaginație și de aceea cred că trebuie să ne ținem în frâu imaginația, așa cum este recomandat și de către duhovnici. Nu trebuie să ai imaginație nici la rugăciune, este păcat să-ți imaginezi tot felul de lucruri despre un om sau altul, asta însemnând adeseori bănuială.
Apoi, cu atâta frică și dorință de a ne apăra, unde mai este încrederea în Hristos care, deși ne-a spus că în lume necazuri vom avea, deci ele sunt inevitabile, totuși, să îndrăznim, fiind cu El, care a biruit lumea? Cine, ce ne poate face când tot ce contează este credința în El, indiferent cât de bune sau cât de rele sunt împrejurările vieții?
Căci, apropo, adesea uităm de riscul traiului bun, care este mai mare decât al celui în lipsuri și necazuri. De acesta ne îndulcim cu toții, și când duci o viață ușoară mai repede uiți de Cel căruia I-o datorezi.