Citat:
În prealabil postat de crinrin
"16. Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei." (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, 13)
|
Pe vremea Sf. Apostol Ioan meșteșugarii erau organizați în bresle. Fiecare breaslă avea zeul ei protector. Unii aveau chiar și peceți pe mână, simboluri ale apertenenței la breasla respectivă. Ori, creștinii se aflau în situația de nu putea participa la aceste bresle pentru că toate întrunirele lor erau legate de cult păgân. Și atunci, excluși prin bresle, erau excluși de la posibilitatea de a vinde sau cumpăra. E ca și acum: nu ai certificat de producător nu poți vinde în piață. Apocalipsa se referea la situația din vremea aceea care, sigur, se repetă și în vremea noastră.
Pr. Prof. Dr. Mihoc, comentariu la "nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei." (min 46:00):
https://www.youtube.com/watch?v=6RdPuz6QEzU
Pr. Prof. Dr. Mihoc - despre Apocalipsă: https://www.youtube.com/watch?v=sc0c6Nz7mio
"Asistăm la simple diversiuni antihristice cu care sigur ne-am obișnuit, nu este nimic nou sub soare. De două mii de ani acestea nu încetează a-și face mendrele pe spinarea oamenilor neînvățați și neîntăriți.
Apocalipsa nu este la mâna oricui să o înțeleagă.
Pr. Prof. Dr. Mihoc - despre 666 (minutul 17:18):
https://www.youtube.com/watch?v=6RdPuz6QEzU
ps: merită să aculți toată conferința (are trei părți)