Citat:
|
În prealabil postat de vsovi
de ce-mi pui tu mie draga cristi intrebari ca de-ti voi raspunde mi-e frica ca nu le-om putea duce ???
poi mandria e ceva legat de mantuire iar ipocrizia e ceva legat de ascultare in adevar, iar legatura dintre ele e ingamfarea celui ce vrea sa shtie voiIrea fara a realiza ceva in taina nevoindu-se doar ca sa se ingamfe fiindca i-a bagat in urmare omul lumii asteia ca trebuie sa dobandeasca duhoarea poturosheniei de a avea aurul curatzit prin viclenie shi nu deadreptul cum se cere a se asculta smerenia de taina primita de sus in dar ca sa dobandeasca nimicnicia umilintzei in toate oasele sale fatza de cele primite de la Hristos care sunt fara cusur... de o perfectziune necunoscuta omului fiindca perfectziunea lui Dumnezeu ramane o taina de necuprins shi necunoscut pentru oameni sau oricum pentru cei ce nu cauta sa-l cunoasca prin "invatzarea celor fara de lege ca cei necredincioshi sa se intoarca la Tine" cum spune psalmul...
pe scurt, mandria shi ipocrizia sunt doua laudaroshenii viclene, surori, ale celui ce se crede neinshelat, el neobservand ca defapt este pe fundul gropii, de unde fireshte ca in oricedirectzie te uitzi, nu vezi decat pamant ca shi o inchisoare, pentru ispita libertatzii... de a spune ca nu tu singur ai cazut ca prostul in ea... asha cum patzesc deseori...???
sau si mai scurt, ipocrizia este mandria care refuza sa se vada pe sine ca s-a mandrit ca sa nu fie batuta de trufia smereniei, fiindca se raporteaza la mantuire, pretzuind mai mult vremea buna.
iar scurt pe doi, ipocrizia este ascultarea perfecta din mandrie, sau magulirea de sine ce vine de la drac exact cum ai primi o binecuvantare de la Dumnezeu, shi placerea orbirii pentru stapanire, fireshte, ca pentru ce altceva?
deci cred ca mai bine taceam ca nu le pot duce...???
iarta tonul parintesc shi melodramatic.... deci iarta ca tzi-am raspuns ca nu se cade sa shtiu cele ce defapt n-am habar de ele... ca asha e doar sa-tzi ia ochii.
|
Da,da,da. Perfectiunea Lui Dumnezeu este intradevar o Taina de necuprins si imi dau seama pe zi ce trece cat de decazuti suntem , magulindu-ne de fapt ca mergem spre-ndreptare, cand colo, scapam de una si dam de alta, dar de fapt nu am scapat de nici una. Ne amagim mult si in multe cazuri ne place amagirea de sine. Mergem pe drumul pocaintei, spunem triumfal ! Oare am inceput acest drum ? Hm .