[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de CristianR

Viziunea mea poate nu este la fel de realistă, dar cred că singurul „partid” cu adevărat creștin este Biserica, iar rolul său nu este de a controla societatea și de a-i impune legi.

Biserica nu este partid, nici macar in ghilimele. Noi nu avem un partid crestin, aici e marea problema. Un partid crestin poate fi de dreapta ori de stanga. Spre deosebire de Biserica. Poti fi crestin de dreapta (e evidenta, sper, pentru oricine legatura aproape organica intre dreapta si Biserica) dar se poate imagina si un partid crestin de stanga. Avem exemple in America de Sud, nici nu e nevoie de prea multa imaginatie.

Dar, in Romania, nu avem un partid crestin. Eu nu ma simt reprezentat de niciunul dintre partidele existente. Ca mine, vor fi fiind multi. Asadar, o baza electorala ar exista, ca si un orizont de asteptare.

Schimbarea socială, însă, ar fi superioară oricărei orânduiri politice dacă toți cei botezați în numele Sfintei Treimi ar deveni mădulare vii ale Trupului lui Hristos.

Suntem in plin cerc vicios. Majoritatea celor botezati nu sunt madulare vii din lipsa de repere. Oamenii, si mai ales tinerii, traiesc in plina cultura a depravarii si mortii, si asta nu de azi, ci chiar din vremea generatiei parintilor mei, din anii 60. Vedem chiar un progres in rau: modelul parintilor mei era Beatles. Erau ei protestatari intr-o lume protestatara, dar inca se imbracau normal si promovau cel mult droguri usoare. Modelul generatiei mele era deja mult mai diabolic decat Beatles. E suficient sa dau numele formatiilor sau nume de albume care sunt destul de sugestive: Iron Maiden. Gun's and Roses. Hell's Bells. Thriller. Etc. Dar inca diabolicul era ca o curiozitate, asa cum cultiva unii fluturi. Daca eliminai ce era diabolic, ramaneai, totusi, cu o muzica. Ei bine, acum diabolicul este explicit. Daca elimini diabolicul din Marley Manson nu mai ramai cu nimic. De la "Radio Ga Ga" si pana la "Lady Gaga" s-a mai coborat o treapta. Parerea mea este ca am atins punctul de "past recovery" si ca societatea nu isi mai poate reveni singura. Prin ce miracol un tanar de azi si-ar pastra puritatea inimii (si trupului), intr-o lume in care puritatea e luata in ras de cei mai multi si mai ales de liderii de opinie ?

Da, in antichitate misiunea sociala a lui Isus a reusit prin schimbarea inimilor. Atunci, Imperiul insusi a fost cucerit de Biserica. Numai ca nu se ajunsese atat de jos, nici nu era o asemenea presiune a coruptiei asupra oamenilor. Lumea traia in pacate si in Roma pagana, se betivanea, se curvea, se jefuia si se exploatau cei slabi si atunci, dar acestea nu erau paradigmatice. Suprastructura literar-artistica a acelei lumi nu facea apologia pacatului. Nu am auzit ca Plaut, Martial, Juvenal, Cicero sa o faca. Se blasfemia, dar se spunea ca nu e bine sa blasfemiezi. Se sodomiza pana acolo incat sodomia mai este numita si azi "amor grecesc". Dar, fie si de fatada, era privita cu dezgust si oroare. Vroiai sa urci pe scara sociala ? Atunci trebuia sa pari scandalizat de pacat. Exact contrariul a ceea ce se intampla azi. Azi, daca vrei sa urci pe scara sociala, e cazul sa te arati "deschis". Iar "deschis" nu inseamna in niciun caz deschis Spiritului Sfant, ci deschis ciudateniilor celor mai la moda.

Dar m-am infierbantat si indepartat cu totul de subiect. Ca sa revin la el: cred ca in zilele acestea, in Orasul Lumina, in alte orase ale Frantei si lumii intregi coexista doua manifestatii. Una este a celor care au oroare de impuscarea organizata de structuri paramilitare a unor oameni lipsiti de aparare. Cealalta manifestatie este a celor care fac apologia urii, sustinand libertatea cuvantului si presei ca bine absolut. Sunt alaturi de primii, sunt departe de ceilalti. In realitate, intre ei nu exista nicio legatura. Si asta se va vedea curand.