[Lucian008]

Unii Il vad pe Dumnezeu ca pe un parinte bun si iubitor care isi rasplateste copii si lucreaza cu ei pentru ca acestia sa progreseze si sa isi implineasca menirea.
Altii Il vad pe Dumnezeu ca pe un despot, un tiran care da sentinte si care conduce dupa niste legi absurde in contradictie cu firea umana pe care tot El a creat-o.
Unii vad atributele lui Dumnezeu ca fiind suprafiresti si nu incearca le sa inteleaga,doar accepta ca asa sta lucrurile, constientizand ca ele sunt mai presus de puterea de intelegere a lui Dumnezeu.
Altii vad “paradoxurile” din atributele lui Dumnezeu. “Daca Dumnezeu este atotputernic, poate a fac o piata pe care sa nu o poata mutat El?” Indiferent de raspuns, concluzia ar fi ca nu este atotputernic.
Unii vad in Dumnezeu manifestarea iubirii, altii lipsa ei, pentru ca nu se intampla tot asa cum considera acestia ca le-ar fi cel mai bine.

Iar unii vad in toate acestea doar perspective ale credintei si ale “vederii” lui Dumnezeu. Tot asa cum unii nu vad in doctrine lucruri ireconciliabile. Doar ca realitatea este alta. Dumnezeu este Unul. El este Adevarul si tinta ultima. Un poti sa spui ca adevarul are mai multe fete si poate fi privit din mai multe unghiuri. Problema este ca noi, in egoismul nostru, in incercarea noastra de a-L acomoda pe Dumnezeu la noi vedem lucrurile diferit. Si asa ajungem la concluzii aberante de genul: atotstiinta lui Dumnezeu echivaleaza cu predestinarea, atotputernicia lui Dumnezeu este imposibila, liberul arbitru si libertarea nu isi gasesc loc in credinta si in poruncile lui Dumnezeu.... etc.
Concluzia ar fi ca ar trebui sa ne smerim mai mult si sa intelegem ca Dumnezeu este cel la care trebuie sa ne raportam si prin prisma invataturilor Bisericii sa intelegem lumea si nu sa Il intelegem noi pe Dumnezeu, respectiv invataturile Bisericii prin ceea ce ni se pare noua “corect si firesc”.