Evenimentele tragice de la Paris, evident, au la baza o singura cauza, lipsa unui simtamant care ne face cu adevarat oameni: pretuirea celuilalt, pretuirea tuturor semenilor, indiferent de rasa, religie, credinta si convingeri.
Atat activitatea publicistica ofensatoare cat si uciderea sunt doua actiuni facute pe fondul lipsei acestei trairi profunde - pretuirea aproapelui.
Cine este aproapele? Cel de un neam cu mine, cel ce are aceeasi credinta cu mine, cel ce are aceleasi convingeri?
Nu. Toti ceilalti.
Daca pretuim aproapele ne ferim sa-i producem si cea mai mica suferinta.
“Fundamentalismul” nu este altceva decat decat o lipsa acuta a acestui simtamant nobil - afectiunea care intelege omul in adancul lui, afectiunea care-l pretuieste dincolo de orice greseala pe care o face.
Libertatea de expresie poate cadea in fundamentalism la fel de bine ca si credinta in Dumnezeu, Alah, Mahomed, Iisus… Diferenta o face intotdeauna respectul si dragostea fata de oameni.
Cand nu iubim omul, indiferent de imperfectiunile sale, sa cunoastem ca nu-l iubim nici pe Dumnezeu.
Cand suntem capabili sa ranim aproapele sau sa simtim satisfactie cand acesta sufera sau este pedepsit, sa stim ca suntem departe de Dumnezeu.
Omul vede teroristi si victime.
Dumnezeu vede doar victime.
Dumnezeu are doar lacrimi in ochi si durere in inima pentru toti deopotriva.
Dumnezeu nu poate fi ofensat, este fara pic de ura, fara ostilitate dusmanoasa.
Doar noi suntem rataciti in necunostinta care naste atat de usor ura.
__________________
|