[cristiboss56]

Voi povesti acum o întâmplare adevărată ce s-a petrecut cu un monah de curând tuns în monahism care, mişcat de cele petrecute, mi-a destăinuit-o, spunându-mi:
– Pe Cinstitul Înaintemergător, care este pictat cu chipul aspru pe icoana din proschinitarul ce se afla lângă coloana din dreapta din biserică, cu siguranţă că îl ştii. Ori de câte ori îi vorbesc şi îl privesc în față mi se pare că este viu şi mă simt ca un copil care vorbeşte cu tatăl său.
Atunci când pentru prima oară am citit Acatistul Cinstitului Înaintemergător la Pavecerniţa Mare de luni seara– era Postul Mare şi, ca de obicei, Pavecerniţa cu Acatistul Sfântului se citeşte în biserică înaintea acestei icoane – şi, aşa cum stăteam, cu multă evlavie şi dragoste, căci se cuvine să avem multă recunoştinţă şi dragoste faţă de preaslăvitul nostru ocrotitor, când am ajuns, fratele meu, la: „Purtătorule de lumină şi dumnezeiescule Ioane Proorocule, cu înfricoşătoarele şi luminatele tale minuni, luminează şi străluceşte inima noastră...” – o, minunile tale, Cinstite Înaintemergătorule şi Ocrotitorul meu! – am simţit o bucurie mai presus de fire în inima mea şi mi s-a părut că am fost ridicat de pe pământ cu tot cu trup, umplându-mă totodată de o nespusă bucurie şi veselie.
Şi părintele, continuând, mi-a spus:
– De câţiva ani îl tot rugam pe Cinstitul Înaintemergător pentru o problemă de natură duhovnicească, dar nu primisem încă niciun răspuns. Într-o zi, în timp ce sărutam sfânta sa icoană, l-am rugat cu mai multă credinţă, mâhnit şi nemulţumit fiind de tăcerea sa. Pe când mă depărtam de această sfântă icoană, am auzit un glas în cugetul meu, care mi-a dat răspunsul pentru problema pentru care mă rugasem şi m-a mângâiat din belşug. Aşadar, am mulţumit cu căldură Ocrotitorului meu şi m-am liniştit în această privinţă. (După mărturia unui contemporan al monahului care a fost întrebat despre acest fapt, se pare că monahul despre care e vorba este însuşi părintele Lazăr. Problema care îl preocupa ţinea de dorinţa sa de a se linişti în pustie, aşa cum el însuşi mărturisise într-una din convorbirile lor. Iar glasul pe care l-a auzit i-a spus: „Mergi jos, în paraclisul Sfinţilor Fără de Arginţi şi linişteşte-te acolo!”. Acest paraclis se afla cu un nivel mai jos de biserica mare, în partea de vest, şi este destul de izolat de zgomote).


(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 150-151)