[Ioan_Cezar]

Să aşteptăm, totuşi, şi opinia lui Demetrius.
P.S. Putem vorbi, la modul cel mai propriu, şi de o filosofie creştină. Criteriul, aşadar, de distincţie între moralism şi morală nu este filosofia. Ci degenerarea. Ismele sunt procese degenerative a ceva care, cândva, a fost originar, autentic, viabil şi care a devenit între timp o imitaţie proastă, sterilă. Degenerarea moralei (prin ruperea ei/autonomizarea de Viaţă) se numeşte moralism. Este şi o exaltare a părţii în raport cu întregul, o răsturnare a raportului originar, de primordialitate. Este, în fond, un act idolatricesc (căruia eu îi găsesc o sorginte mereu pătimaşă) - cu toate consecinţele inevitabile. Găsesc şi un evantai de sensuri, pe de altă parte, când spunem hedonism dar şi epicurianism, comunism dar şi creştinism etc.
Între nuanţa ironică, depreciativă şi continuitatea unei tradiţii, respectiv sugestia exaltării ideologizante s-au spus mereu atâtea... Şi, mai ales, s-au făcut.