[razvan scz]

...totusi ,mi se pare ca trebuie sa luam in calcul ca atentia poate fi directionata intr-o singura directie intr-un moment ,iar aclo unde este atentia noastra este si prezenta noastra ,fiinta noastra.prin urmare,logic ar fi,ca daca suntem atenti la cealalta persoana sa uitam de noi,iar atunci cand asteptam sentimentul de bunastare proprie (urmat dintr-o facere de bine etc.)ca recompensa ,sa ne centram pe noi, practic sa ne deconectam de celalalt ,sa ne insinguram in noi,nemaiputand sa ii acordam atentia persoanei de langa noi,ce sa mai spunem de a putea sa ii mai facem un bine cand nici nu ii mai vedem nevoile si durerile.asadar,iubirea,ca opus al egoismului, pretinde in mare masura uitarea de sine si daruirea fata de ceilalti ,fara urmarirea vreunui feedback intern de placere(vreunui cadouas dopaminic :))).DA, intr-adevar atunci cand facem bine fara sa urmarim asta ,probabil ca ne simtim bine,dar simtim asta nu la nivel de mandrie,ci mai degraba ca pe un raspuns afirmativ din partea instinctului de "conservare" si de acordare a sufletului omului la armonie si la legea infinitului lui Dumnezeu,in care nimic nu se pierde,totul este gata infaptuit (raul in esenta,fiind minciuna nu exista ;decat,poate, atat timp cat il intretinem noi,binele este infinit ,firesc si rezista la nesfarsit fara sa il intretinem noi fiindca este creat si sustinut de Dumnezeu,trebuie doar sa ne bucuram de el) si nu la nivelul egoismului si mandriei.cred ca ce ar trebui sa realizam este ca este normalsa dam,ca nu pierdem nimic,ca nu avem de ce sa urmarim castiguri fiindca avem tot ce ne trebuie cu adevarat(iubirea,infinitul) daca atentia ne este la Dumnezeu,si ca pur si simplu asa functioneaza lucrurile in realitatea,in adevar.....noi percepem foarte gresit totul prin prisma egoista.....dar ar trebui sa cedam toul si sa ne daruim si pe noi la tot, lui Dumnezeu ,este firescul nostru...este ca si mersul pe jos,sau mancatul,sau nebagatul degetelor in priza etc:))...ar trebui inglobat acest mod de viat in firescu nostru....si atunci nu ni s-ar mai parea atat de special si nu am mai putea sa ne mandrim atat de mult pentru fiiecare gest bun pe care il facem fiindca ar fi in normalul cotidian....nu ne laudam ca mancam,sau ca dormim