Citat:
În prealabil postat de iustin10
Nu deranjezi pe nimeni,dimpotriva,esti apreciata ca esti asa deschisa.
Nu deranjeaza destainuirile cuiva,oricat de multe probleme ar ascunde. Deranjeaza in schimb tocmai cand nu faci astfel de destainuiri ,cand nu vii si iti povestesti povestea, cand esti rece si nu daruiesti macar problemele si nedumeririile tale celorlalti. Drept dovada ,oricine povesteste aici de vreo problema ,primeste imediat 4..5 raspunsuri, semn ca de abia asteptam ca cineva sa ni se destainuie
Sunt multe versete in Biblie in care ni se vorbeste despre iertarea celui care ne greseste , neimpotrivirea si abtinerea de la ura fata de cei care ne sunt dusmani ,impacarea cu cei pe care suntem suparati ,lasarea grijilor noastre in seama lui Dumnezeu .
Toate aceste porunci vor sa ne tina sufletul curat si sa ne predam cu totul in voia lui Dumnezeu si a dragostei sale.
Daca te aperi cand esti acuzat , nu este o lipsa de dragoste ,daca insa ajungi sa urasti sau sa dispretuiesti pe cel care te-a acuzat pe nedrept ,atunci da, este o lipsa a dragostei.
Hristos a fost parasit si rastignit chiar de cei carora le aratase nespuse minuni,si nici o clipa nu a fost suparat pe oameni .
Supararea ,dispretul ,sila acestea sunt relele oprite de lege iar nu apararea la acuze si explicatiile. Pana si mania e ingaduita "Maniati-va si nu pacatuiti" , dar tocmai mania impotriva pacatului e ingaduita
|
Hai acum sa-ti raspund si tie...
De multe ori reactionam urat atunci cand suntem incoltiti, provocati, amenintati...chiar daca de fel suntem bine crescuti sau intentionati...
Cand esti copil esti invatat ca dc te cearta cineva, parinte sau profesor sau chiar strain, sa pui capul in pamant si sa nu ripostezi, ca se presupune ca ala mai batran are dreptate si te mustra pt indreptarea ta.
Daca esti parinte sau profesor, chiar enecesar sa faci asta cu copiii, altfel, ti se suie in cap si devin prost crescuti, impertinenti...
Insa cand te faci mare, unii asemeni tie, poate ( ca varsta), dar pe pozitii de superioritate, te mai cearta sau critica, poate chiar jignesc, umilesc, si fara dreptate, doar ca sa iti arate " cine-i seful", si tu sa nu indraznesti sa ii contrazici.... la inceput, din obisnuinta, ai tendinta sa te supui, ca acasa, dar..cu timpul iti dai seama ca esti nedreptatit; in cazul asta, e greu sa mai iti recastigi pozitia, insa pe viitor cand vei mai fi provocat, iti vei arata si tu coltii, pentru a evita sa mai fii luat de prost.... .
In fine, o atitudine demna nu este un defect, din contra este recomandabila; insa gresesc ( in fine, e ceva involuntar, instinctiv) cei care vad o potentiala amenintare in orice critica, si reactioneaza in consecinta...adica se panicheaza si riposteaza exagerat, ca si cum ar fi fost grav loviti, cand de fapt nu este nicio amenintare reala, consistenta....iar cel care a facut mustrarea poate nici nu a facut-o cu rautate, nici la misto ( in batjocura), ci chiar prieteneste...doar in capul tau ti s-a parut ca vrea sa iti faca vreun rau, sa te dea la o parte, sa te discrediteze, etc...ma rog, nu stiu cum se denumeste dpdv al stiintelor psi sau daca are vreun nume aparte o astfel de atitudine, nici cat e de grava sau cu ce se poate remedia, dar poate voi avea ocazia sa aflu si o sa va tin la curent, dc vreti :)