[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de fallen

Stiu ca o sa imi spuneti ca asa ceva nu e posibil sa se intample unui credincios, dar...din pacate nu suntem cu totii atat de...

Are cineve idee cum se poate iesi dintr-un asemenea cerc vicios???
Adica cand constati catreaba nu mai merge bine, si de fapt e si vina ta, ca tu nu mai ai chef de munca...dar nici nu poti renunta, ca trebuie sa lucrezi ceva,insa nici in alta parte nu poti sa te duci, pentru ca efectiv numai ai chef sa muncesti nimic, esti intr-o stare prea avansata de epuizare fizica si neroasa si ai dezvoltat chiar o depresie...( stiu pe cineva care totasa nu mai suporta locul de munca si a ajuns la spital, a stat trei saptamani internata, cu depresie, apoi a vrut sa iasa la pensie, dar i-au zis ca nu se mai poate, depresia nu mai e acum motiv de pensionare...atunci cine te angajeaza asa, in halul asta, demoralizat si inutil, dupa ce ca merge rau peste tot ??? ( sau stiti vreo rugaciune facatoare de minuni, care o spui seara si te trezesti a doua zi dimineata ca uitat tot ce ai patit rau si esti din nou in forma, puternic, increzator si gata de a pleca din nou la lupta ???)

Pe de alta parte daca ramai asa lucrurile nu pot merge decat dince in ce mai rau..cum poti sa mergi in alta parte sa zici ca acolo te vei descurca bine, daca tu stii ca esti varza? Ai uitat si ce stiai, nu mai poti nici ce puteai inainte...ai fi vrut sa inveti ma multe, dar chiar nu ai avut de la cine...no offense, dar nu pot sa am incredere nimeni, ca si sef, lider, comandant, atata timp cat sustine niste chestii cu care nu sunt de acord ( nu ca asa vreau eu sa nu fiu, ca as suferi de nesupunere cronica, sau as avea impresii despre mine, dar pt ca sunt in discordanta cu ce stiu si cu ce am invatat pana acum....
No offense, nu cred ca mai pot si nici nu mai vreau sa ma supun ordinelor cuiva, mai ales cand mi se cer lucruri ilogice si imposibile ( eu spun ca o anume firma nu mai imi da marfa daca nu platesc, ei nu si nu, sa mai insist ca poate n-am fost destul de convingatoare; si asta n-ar fi nimic, ca de-aici nu moare nimeni, dar credeti-ma ca ti se pot cere chestii mult mai imorale si mai impertinente ( inclusiv lucruri e care nici ei insisi nu le stiu si nu le pot face, dar " tu tre sa faci imposibilul, sa-ti depasesti limitele".. ( ca doar de-aia te-am angajat si te platim, almnteri nedescurcam singuri, nu ???))...dar asa ce sa fac? Sa imi resetez modul de gandire, informatiile pe care le am in cap, constiinta morala, etc, doar ca sa fiu in concordanta cu ce mi se cere, cu ce vor unii si altii de la mine???

Credeti ca epuizarea nervoasa apare doar la cei care sunt foarte ravnitori, au ambitii iesite din comun si parere de sine? Se pare ca nu ! Ii poate afecta deopotriva si pe cei mai putin motivati, care lucreaza fara chef si fara prea mari satisfactii, care sunt plictisiti si nemotivati in ceea ce fac...ba chiar ambitiosii se pare ca rezista mai mult, mai eroic...dar din pacate nici lor nu le poate fi bine in cazul in care dau gres...n-as vrea sa fiu in pielea lor....
Probabil doar cei versatili, cameleonici, care isi pot schimba prioritatile si modul de perceptie a realitatii, se pare ca au sanse sa reziste si sa se adapteze mai bine..daca este posibil asa ceva ( ma refer la aceia care au un entuziasm bolnav, neconform cu realitatea in care se afla, si mai incearca sa-i contamineze si pe ceilalti, sa se creada cei mai tari, cand de fapt sunt inglodati pana-n gat...nu e un lucru rau, de principiu, e rau insa ca unii vor sa se imbogateasca de pe urma unor " aurolaci" pe care ii trimit sa munceasca pe mai nimic, cat e ziua de lunga ( de ex sa mearga din usa in usa sa vanda te miri ce nimicuri, si la sfarsit le da si lor un mic comision din ce vand), motivandu-i cu asemenea discursuri... stiu ca poate fi luat drept antrenament basic de supravietuire, insa eu am ramas traumatizata, mi-a semanat prea mult aceasta munca cu cersetoria, mie mi se par agresivi asemenea oameni care practic vin si se roaga detine sa cumperi ceva de la ei, fiind constrans sa o faci de mila, mai ales daca ai fost si tu candva in situatia lor, nu ca chiar ti-ar trebui, insa tot nu ai cum sa ii ajuti pe toti care iti ies in cale...

Sau, mai e si varianta cand nu ti se da niciun ordin concret, ti se spune doar " fa la un fel, cum crezi tu de cuviinta, sa mearga treaba bine. Ca de asta te-am angajat. Daca ne pricepeam ne descurcam fara tine :)". Eventual, ti se mai spune si acasa " fa ceva sa iesi din comun, depaseste-ti limitele, fii creativ, ca doar de-aia ai fost la scoala si ai invatat mai mult ca noi, ca sa iesi din tipare, sa nu mai fii un sclav, de-aia te-am facut si te-am dat la scoala ( astea-s mesaje subliminale, desigur :D), de-aia ne-am insotit cu tine, ca daca voiam o sclava, o simpla muncitoare, gaseam cu toptanul, si mai bune muncitoare ca tine...dar de la tine avem asteptari, sa iti depasesti conditia si sa ne tragi sipe noi dupa tine...

Lumea ma acuza ca aici pe forum, sau la biserica, ni s-ar " spala creierul"...pai bine, si daca ar fi asa usor sa se realizeze lucrul asta, de ce nu mi-l spala ei inca odata si sa mi-l reprogrameze in directia dorita? De ce vor toti sa-mi schimb gandirea, dar nimeni nu poate sa o faca, ci asteapta de la mine sa gasesc o cale prin care sa o fac singura ( n-ai nevoie de psiholog, n-ai nevoie de duhovnic, n-ai nevoie nici de Dumnezeu, eventual, numai tu poti sa ti-o faci cu mana ta, prin autosugestie...)? Cum as putea oare, sa-mi fac o lista cu ce ganduri sa-mi bag in cap, si sa le repet obsesiv pana sunt sigura ca au intrat unde trebuie??? No offense, dar asta mi se pare sf...

Fallen, aşa cum am spus de multe ori pe forum (şi am fost insultat şi luat peste picior pentru acest adevăr mic dar semnificativ), atunci când suntem surescitaţi şi copleşiţi de prea multe deodată, prioritatea este să ne liniştim.
Mai întâi să ne liniştim!
Apoi vom mai vedea.
*
Orice alergător de cursă lungă (iar viaţa e o astfel de cursă!), dacă a sesizat că i s-a dezlegat un şiret, se opreşte ca să şi-l lege. Şi abia apoi aleargă mai departe, altminteri poate să se împiedice când îi e lumea mai dragă, şi pierde tot, ba mai rămâne şi cu răni...
Avem dreptul să ne oprim, avem datoria faţă de noi, de oameni şi de Dumnezeu, să ne oprim din alergare atunci când sunt semne că ar fi nevoie de asta. Avem acest drept, avem această libertate care face parte chiar din regulile jocului.
*
Nu e ruşinos să te opreşti pentru ca, mai întâi, să te linişteşti. Apoi, cu mintea calmă şi limpede, să alegi ce ai de făcut mai departe. Aş spune că e o necesitate, o regulă de fier a vieţii sănătoase şi împlinite. Poate că timpul nu mai are răbdare cu oamenii, dar nu oamenii sunt făcuţi pentru timp, ci timpul pentru oameni. Noi dispunem de timp, iar nu timpul de noi. dacă avem impresia că e invers, atunci merită să ne oprim, pentru o vreme. Până şi florile se opresc, pentru a se odihni...
*
Cum să ne liniştim, însă? Cum să ne oprim, când totul pare că ne goneşte? Cum să iau răgaz în toiul problemelor care parcă nu se mai opresc, pe toate direcţiile - în familie, la serviciu etc.
Asta e o problemă la care nu se poate formula un răspuns general pe forum. Dar fiecare duhovnic şi fiecare consilier din oraşul nostru ar putea să dea un răspuns, ca ajutor, dacă vei cere expres asta. Sunt momente, cum bine ştii, în care avem nevoie de ajutor. Un ajutor potrivit pentru problema pe care o întâmpinăm, uneori un ajutor specializat, competent, eficient.
Dacă, însă, refuzăm din varii motive acest ajutor şi nu ne oprim ba, dimpotrivă, gonim încrâncenat mai departe, atunci oricât am scrie pe forum în acest cadru lipsit de Putere, Permisiune şi Protecţie (adică neterapeutic) problema noastră nu se va rezolva ci, dimpotrivă, se va accentua.
Părerea mea e să te opreşti şi să cauţi o cale pentru liniştire, mai întâi. Cu terapeutul tău, cu un duhovnic, în comunitatea eclesială. Cu un medic, dacă e nevoie. Fă orice lucru care îţi aduce liniştea pe o cale normală, morală, consacrată. Iar dacă în acest timp necesar pentru liniştire vei pierde ceva din agoniselile tale de mai nainte, adu-ţi aminte ce sunt aceste agoniseli: un job oarecare şi destul de stresant, o relaţie proastă (cum spuneai) cu un bărbat faţă de care nu ai obligaţiile căsătoriei, precum şi alte încropeli lumeşti. Faţă de ele, sănătatea şi pacea ta sunt mult mai importante acum. Linişteşte-te mai întâi, ca să poţi apoi să trăieşti. Că acum pare a fi mult zbucium steril şi mult chin.
Ai dreptul să trăieşti! Opreşte-te mai întâi şi cere ajutor pentru stările şi prolemele tale acolo unde e locul şi omul potrivit. Ca să te poţi bucura apoi de viaţă şi să îi bucuri şi pe cei din jur.
Doamne ajută!