Astăzi l-am sărbătorit pe Sfântul Stelian - ocrotitorul copiilor.
“Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul si călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupesti biruind si împreună cu îngerii locuind, privesti neîncetat mărirea cea gătită sfintilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vietuind si înaintea împăratului Hristos stând, nu uita pe credinciosii care cu îndrăzneală înaltă rugăciuni si cer sprijinul tău.
Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfintit, si vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de întristare si de boală, arată-te grabnic vindecător al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te laudă pe tine.
Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă si din pustiul inimilor noastre tarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credintei si să se înmultească roadele sfintitoare ale faptelor bune; ocroteste cu rugăciunile tale familiile si pe copiii nostri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate si mântuire, ca prin tine si împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin”.