[Ioan_Cezar]

O ţară mică nu îşi permite să nu aibă o armată solidă. A noastră e semiinexistentă. Avem câteva trupe, alea de le-a trimis Băsescu să se vânture, demonstrativ, ici-colo.
Însă în caz de război serios nu avem nici pregătire umană, nici tehnică pentru a rezista mai mult de 24 de ore.

În al doilea rând, e cert din experienţa poporului: un tânăr care nu face armata nu prea s-a despărţit de poala mămicii... Chestie aşa, ca între băieţi, nu ştiu dacă mă înţelegi...
Armata deschide alte perspective unui băiat. E un act de disciplinare şi maturizare, de responsabilitate şi curaj absolut necesare viitorului bărbat. Ceva şlefuire a caracterului, mai întâi şi nu în ultimul rând ceva spirit patriotic.
Dacă nu, măcar să înveţi să tragi cu arma, să îţi calci singur hainele, să îţi faci singur bocancii şi sectorul, să te trezeşti dimineaţa la 5 şi să faci înviorare la bustul gol, să faci măcar un planton, acolo - de te temi să păzeşti vreun depozit cu muniţie în pădure, noaptea...

Armata, orice s-ar spune, seamănă mult cu viaţa monahală. Mă refer la disciplină, la tăierea voii proprii, la ascultare, la asumarea responsabilităţii, la somnul şi hrana drămuite etc.
Şi desigur la mai puţină bere, haşiş, PRO-TV şi fete.... Ori alte forme de nesfârşită moleşeală şi visare - care nu fac bine viitorului bărbat şi cetăţean al unei patrii pe care o voim, mă rog, independentă...