stresul, adica frica de frica, shi dupa aia fericirea de dupa frica de frica, dar se poate extinde, la ingrijorarea ca vine iarashi frica de frica, shi frica de ingrijorarea ca vine frica de frica, sau mai mult, amintirile penibile ale fricii de frica shi apoi frica ca iar vine frica de ingrijorarile ca vine frica de frica... groaznic nu... shi complexul asta e definit stress, adica o stare de apasare in care parca itzi pierzi mintzile, tremuri, nu mai shti ce e cu tine, nu faci fatza, nu te potzi concentra, rad oamenii de tine, se distreaza pe seama ta ca eshti pierdut, ca shi pierdut in ochii lor, speriat, spaima, shi neputintza... da... groaznic nu?
poi aceasta stare nu se vindeca cu droguri, sau pilule de cap sau alte ajutoare de pe la psiholog shi psihiatru sau altele asemenea cum ar fi credintzele bolnave de a merge pe la vrajitori sau a crede in superstitzii shi alte comedii, ci
remediul este:
Parintele Mitrofan:
"Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc,
sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta,
sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale."
"Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru,
dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu,
cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului
si avand libertatea de a alege intre bine si rau,
ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe."
Iata ce zice Sf. Grigorie Sinaitul:
"Nimic nu face sufletul celor ce se sarguiesc, asa de molesit,
de descurajat si de fara de minte, ca iubirea de sine, maica patimilor."
"Sufletele impatimite de placeri sunt smarcuri de foc (Apocalipsa XIX,20),
in care putoarea patimilor, duhnind ca o mocirla,
hraneste ca pe un vierme neadormit al curviei desfranarea trupului si ca pe niste serpi,
broaste si lipitori ale poftelor stricate, gandurile si dracii stricati si tasnitori de otrava.
Starea aceasta a luat inca de aici arvuna chinurilor de acolo".
"Dintre virtuti, unele sunt cu fapta, altele firesti, altele dumnezeiesti si de la Duhul.
Cele cu fapta sunt din libera alegere; cele firesti, ale firii; iar cele dumnezeiesti, ale harului. "
"Neascultarea este gura iadului; impotrivirea in cuvant este gura lui, subtire ca o sabie;
placerea de sine sunt dintii lui ascutiti pe tocila; indreptatirea de sine e pieptul lui;
iar parerea de sine, care trimite in iad, este duhnirea pantecelui lui a toate miscator."
dar ce inseamna lepadarea de sine?
sfanta Virginica 14.12.2008:
".....
O, nu te mira, popor credincios, de ce nu crede omul in Domnul prin aceasta coborare a Sa, si in tine, care stai si slujesti lucrarii cuvantului Sau asa cum El te aseaza sa lucrezi; nu te mira ca stai cu Dumnezeu, caci tu stai prin credinta, fiule, fiindca esti umbrit de darul umilintei sfinte, care face credinta in om asa cum a facut in Avraam, iar cel ce nu sta este cel ce se impiedica in mintea lui, si in care el crede, si asa se desparte el de Dumnezeu, nelepadandu-se de sine ca sa-I urmeze Lui. Cel ce nu are lepadare de sine pentru credinta lui in tainele Duhului Sfant, acela nu are lepadare de pacat, iar cel ce pacatuieste face aceasta pentru ca nu are in el darul umilintei sfinte, si unul ca acela se ingamfa in insusi trupul sau, caci daca nu s-ar ingamfa n-ar cadea slujitor pacatului si ratacirii lui de pe calea cea cu lumina, cea cu umilinta pe ea, si iata, nu poate omul sa-L iubeasca pe Dumnezeu ca sa-L urmeze pe El asa cum El a spus cand a spus: «Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa urmeze Mie». O, dar omul nu stie ca darul umilintei sfinte este crucea pe care trebuie sa si-o ia si prin care sa-si rastigneasca mintea si sa primeasca in ea lucrarea credintei ca Avraam, care L-a cunoscut pe Dumnezeu prin darul umilintei sfinte, prin care el si-a supus credintei sfinte mintea sa si a lucrat lui Dumnezeu asa, neispitind, neiscodind pentru credinta, ci umilindu-se si bucurandu-se sa se faca locas al lui Dumnezeu. Iata ce dulce este calea aceasta, calea cea cu Dumnezeu pe ea pentru omul care are in fiinta lui darul umilintei de duh, umilinta cea sfanta, popor calauzit de Dumnezeu!
O, aplecati-va si voi, cei ce ati crezut odata in acest izvor si apoi v-ati intors iarasi de la el si v-ati suparat si v-ati indoit! Cand Domnul i-a spus lui Adam pacatul necredintei lui prin care n-a ascultat de cuvantul Facatorului sau, s-a suparat Adam pe Domnul si nu L-a mai urmat, si apoi L-a dispretuit, iar pricina despartirii lui de Dumnezeu a fost pacatul sau. Nu este alta pricina, nu este sminteala in cel ce se desparte de calea sfinteniei Domnului, decat pacatul din el, caci nici un pacat din afara lui nu-l desparte pe om de Dumnezeu, decat pacatul din insusi trupul lui si care spurca mintea omului, invinuind-o apoi pe ea fata de Dumnezeu si fata de oameni, si apoi omul Il dispretuieste pe Dumnezeu si cade in insasi mintea lui, in insusi sinele lui, care il desparte pe om de Dumnezeu.
......"
shi apoi lepadarea de sine shi ajungerea la iubire am impresia ca inseamna sa urci cele 26 de trepte ale sf Ioan Gura de aur...
"1. Prima treapta, dupa Sfantul Ioan Hrisostom, e de a nu face primii raul. (starni pacatul)
2. Cea de-a doua treapta, e de a nu ne razbuna pe masura a chiar suferintei
care ni s-a facut. (<)
3. Cea de-a treia treapta e de a nu ne razbuna deloc,
si de a lasa razbunarea in grija lui Dumnezeu
4. A patra treapta e de a nu ne impotrivi. Aceasta atitudine corespunde sfatului lui Hristos:
"Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau!" (Mt 5, 39).
......
26...."
|