[Ioan_Cezar]

Problema nu mi s-a părut, de la bun început, că BOR ar fi sfătuit pe oameni să voteze în duhul credinţei noastre strămoşeşti, care asigură continuitatea neamului. Aceasta era firesc să vină de la Patriarhat, face parte din menirea preoţească - ascultaţi de Dumnezeu, supuneţi-vă lui Dumnezeu, cugetaţi la viitorul ţării, fiţi înţelepţi, nu vă lăsaţi furaţi de aparenţe etc. Îndemn elementar şi obligatoriu al înţelepciunii, al preoţilor, al credincioşilor între ei.
Problema mare şi urâtă, aşa cum mi se pare încă, este că ateii din gaşca domnului Ponta, cărora candidatul li s-a supus, au apelat la găselniţa asocierii dintre candidat şi Părintele Arsenie Boca, speculînd, în imaginaţia lor psihologistă, aparentul punct slab al contracandidatului protestant şi german. Crezînd că românii tradiţionalişti ar fi deosebit de sensibili la acest aspect. Însă acel gest forţat şi exagerat, viclean şi vădit manipulator, cu difuzarea unor fotografii ale Părintelui "la pachet" cu domnul Ponta, mi s-a părut o fărădelege şi o grosolănie rară. Un dispreţ atât la adresa românilor binecredincioşi cât şi la adresa Părintelui.
Dealtfel, aşa cum am văzut din presă, BOR a lansat prin purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, dl. Stoica, apelul ferm ca manevrele de campanie electorală să nu folosească credinţa şi Biserica pe post de mijloc de manipulare a alegătorilor.
Cu alte cuvinte BOR nu a dorit ca, din pricina patimii politichiei, creştinii să fie dezbinaţi înlăuntrul comuniunii ecclesiale, puşi în tabere potrivnice în raport cu un preşedinte protestant.
Această amestecare exagerată dintre credinţă şi politică, generatoare de vrajbă nu doar între ortodocşi şi protestanţi dar mai ales între ortodocşii înşişi, ar fi putut fi evitată dacă oamenii domnului Ponta ar fi avut cea mai mică formă de respect pentru Biserică şi cea mai mică umbră de frică a lui Dumnezeu.
Vedem din nou cum îşi bagă dracul coada între credincioşi, aducînd vrajbă. Poarta prin care a intrat duhul dezbinării a fost necredinţa celor care se lăudau că sunt credincioşi ortodocşi. Iar drumurile largi prin care aceste duhuri ale urii se manifestă riscăm să fim noi înşine, creştinii.
Să nu alimentăm aşadar acest curent de dezbinare. El nu ne poate aduce decât şi mai multă dezbinare şi slăbiciune în faţa celor care se pricep de minune să conducă spre prăpăstii pe oamenii chemaţi de Hristos la comuniune în duh şi adevăr.

O cale care mi se pare potrivită pentru situaţia actuală este să aşteptăm, deocamdată, ca să vedem poziţia Preşedintelui faţă de neregulile din ţară, faţă de corupţie, faţă de instituţiile Statului şi, desigur, faţă de Biserică.
Abia apoi vom putea trage primele concluzii, dincolo de speculaţiile febrile ale momentului.