[OctavianAdrian]

Cam asa ceva cred ca se intampla si pe acest forum, cu discutii infinite. Eu doar mi-am expus optiunea si motivatia....O sa imi permit sa il citez pe maestrul Andrei Plesu, oferind spre reflectie un text semnat de dansul:

Obiectivitate şi relativism

Constat că piaţa ideilor e, la toate nivelele, invadată de o inflaţie relativistă care se ia drept „obiectivitate“. E rău Ponta? Nu zic nu, dar nici Iohannis nu e mai breaz. Pesedeul e plin de mafioţi? Ce vorbeşti?! Da’ pedeliştii cum or fi? E defectă Elena Udrea? Dar lasă că nici cu Monica Macovei nu mi-e ruşine! E Tăriceanu mai „prostănac“ decît chiar Geoană? O fi, dar nici Blaga nu e chiar atît de diferit de Băsescu! Mai departe: au greşit ruşii că au forţat frontierele Ucrainei? Să fim „obiectivi“: americanii ce-au căutat în Irak? S-a băgat Putin peste georgieni? Păi, Obama nu s-a băgat peste sirieni? Ş.a.m.d. Un demon al entropiei, al unei omogenizări „analitice“ – din care rezultă că nimeni nu are, de fapt, dreptate, că nimeni nu e mai „legitim“ decît ceilalţi, ba chiar că cei care se cred mai „legitimi“ sînt tot nelegitimi, ba chiar niţeluş mai puţin legitimi decît cealaltă „tabără“ – invadează judecata „echidistanţilor“ şi se recomandă drept „obiectivitate“.

Cu cine votez

<b> Avem de a face cu o confuzie logică. Obiectivitatea înseamnă a lua notă, fără parti-pris, de realitate, a evalua toate datele oferite de inventarul faptelor şi a decide (adică a opta) pentru un verdict. Evident, nimeni nu e infailibil, iar realitatea nu e zugrăvită geometric, în alb-negru. Nu există doar Feţi-Frumoşi şi Zmei şi, mai ales, Feţii-Frumoşi nu sînt neapărat virgini, iar Zmeii nu sînt neapărat smoală pură. Şi totuşi, pînă la urmă, balanţa trebuie să se încline. Nu există „bine absolut“ şi „rău absolut“, dar dacă, pornind de la această premisă, ajungem la concluzia că între bine şi rău nu există cine ştie ce deosebiri, că binele e ciuruit de rele şi răul atenuat de intenţii bune, sau de „prejudecăţi“ partizane, sfîrşim în amoralitate. </b>

<i>Obiectivitatea nu se poate dispensa de criterii şi de ierarhii. Nu e o specie a indiferenţei. A fi obiectiv înseamnă a fi gata să te laşi corectat, dacă experienţa îţi contrazice ipotezele. Nu înseamnă însă a privi lumea inert, placid, rece, ca un simplu mecanism de depozitare a informaţiei. De altfel, un asemenea comportament este, la nivel uman, imposibil. Sîntem fiinţe vii, de carne şi sînge, sîntem un agregat reactiv, în care judecata, emotivitatea şi empiria vorbesc laolaltă. Chiar cei care se pretind nepărtinitori nu fac, în realitate, altceva decît să conteste „obiectivitatea“ celor care îi contrazic.</i>

Dar dacă „obiectivitatea“, cu întregul ei spectru de „subiectivităţi“, e omenească, „relativismul“ e un mod de a plana deasupra umanului. Relativistul nu are criterii şi pretinde că nu are afecte. El nu alege un adevăr sau altul, ci, pur şi simplu, pune la îndoială existenţa adevărului. Nimeni nu are dreptate pînă la capăt, pentru că nu există dreptate. Nici un act omenesc nu are mai multă legitimitate decît altul, pentru că, de fapt, ideea „legitimităţii“ e relativă. Ergo: cine pretinde că acţionează legitim e încă şi mai rău decît cine nu acţionează, sau decît cine acţionează arbitrar. A pretinde că acţionezi „legitim“ e o formă de aroganţă: te comporţi ca şi cum deţii definiţia binelui şi a adevărului, ca şi cum eşti reprezentantul lor pe pămînt. E mult mai „frumos“, mai just, să susţii că totul e o apă şi-un pămînt, că nu există decît interese ascunse şi convingeri contextuale, că plutim între adeziuni subiective, conspiraţii perfide şi ipocrizii diavoleşti. Nu e nici o diferenţă între Putin şi Obama, între democraţiile occidentale şi fundamentalismele orientale, între invazia sovietică a Cehoslovaciei şi acţiunile NATO în fosta Iugoslavie. Doar că unii s-au distribuit singuri în rolul de „băieţi buni“, şi i-au distribuit pe ceilalţi în rolul de „băieţi răi“.

Dusă la limită, o asemenea „ideologie“ ar trebui să eşueze în misticism: lumea e „căzută“, omul e rău, indiferent în ce tabără joacă, nu există decît soluţia unei melancolii universale şi a unei retrageri în nonacţiune. Să lăsăm problemele lumii în mîna lui Dumnezeu. Reversul politic al acestui mod de a gîndi este „neamestecul în treburile interne“. Să-şi vadă fiecare de treaba lui. Irakul cu Saddam Hussein, Iugoslavia cu Miloşevici, România cu Ceauşescu, Cambodgia cu Pol Pot. Sau dacă toţi ăştia nu ne plac şi găsim normal să vedem trupe străine invadîndu-le ţările „ca să facă ordine“, atunci să nu mai bombănim dacă şi ruşii, la rîndul lor, năvălesc peste Cehoslovacia, Georgia şi Ucraina. Ori toţi să murim, ori toţi să trăim!

Cu această logică, pînă şi votul „aşa-zis“ democratic ar trebui suspendat. Fură guvernanţii? Fură! Dar fură şi opoziţia! Promisiuni mincinoase fac toţi, dubioase înţelegeri transpartinice fac toţi, gafe şi demagogie găseşti în toate părţile. „Obiectiv“ vorbind, toţi sînt defecţi. Şi orice vot e, prin definiţie, părtinitor. Aşa că să stăm, relativist, acasă. În rest, fie ce-o fi!

Reflectati si dumneavoastra.....

Nota: Semnele <b>, </b>, <i>, </i> sunt folosite de mine, conform codarii din HTML, pentru a pune in evidenta unele idei care mi se par mie esentiale, din text.