[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

SOCIETATEA

Solidaritatea socială

-I-

Practicarea virtuţilor familiale în afara Familiei ne permite să ne facem datoria faţă de cei care nu ne sunt rude. E ceea ce se numeşte la nivel social frăţie. Existenţa nu ne rămâne circumscrisă în cadrul relativ restrâns al căminului. Fiecare are destinul lui, adevărat, dar destinul i se împleteşte cu destinele altora. Dacă am vrea să ne izolăm din diferite motive, am simţi că legături nenumărate ne ţin alături de ceilalţi fie prin îndatoriri, fie prin drepturi, fie prin sentimente. Primim, dăm şi existenţa noastră însăşi e făcută din aceste schimburi.

Constatăm zilnic că nu ne putem rezuma la noi, că avem neîncetat nevoie de aproapele nostru, că influenţăm şi că suntem influenţaţi. Viaţa socială seamănă cu acele cercuri făcute de o piatră aruncată în apă. Ea merge de la ai noştri până la străini, până la persoane pe care nu le vom vedea niciodată. O ameninţare la adresa unuia dintre teritoriile noastre, o epidemie, o calamitate oarecare ne emoţionează, chiar dacă nu suntem afectaţi direct. Orice suferinţă, orice bucurie găseşte în noi o fibră de simpatie pe care o face să vibreze.

-II-

Se poate remarca faptul că durerea celorlalţi stârneşte în noi mai multe ecouri ca bucuria lor. Unii văd aici o formă de egoism: răul semenului ne poate afecta, bucuria lui ne face invidioşi. Cred că e o interpretare mai bună de dat acestui sentiment: nefericiţii au nevoie de noi, fericiţii nu. Cuvintele celebre ale poetului antic Terenţiu, „sunt om şi nimic omenesc nu-mi poate fi străin”, caracterizează bine puternicele sentimente frăţeşti care dau unitate unei Naţiuni.

Pe unele persoane deosebit de generoase, instinctul de simpatie care-i uneşte pe cei de un Neam le face capabile de fapte mari. E ceea ce-l determină pe soldat să se sacrifice pentru Ţară în vreme de război. E ceea ce-i dă artistului dorinţa de a crea opere de valoare care să ne aducă bucurie şi prestigiu. Această simpatie naturală dă tărie unei comunităţi.

-III-

Omul, obligat să trăiască singur, ar fi şi incomplet şi neputincios în faţa existenţei, iar multe dintre calităţile lui nu s-ar putea manifesta. Robinson Crusoe a refăcut cu multă trudă toate lucrurile necesare vieţii atât de uşor de obţinut prin asociere. La fel de greu a evitat abrutizarea, de care marinarul Selkirk, modelul romancierului, nu a scăpat. Bucuria lui Robinson când şi-a găsit ca tovarăş de singurătate un biet sălbatic, dovedeşte în ce măsură avem nevoie de semenii noştri. Suntem născuţi pentru a trăi în comun. Societatea e ca o boltă ce s-ar prăbuşi, dacă pietrele din alcătuirea ei nu s-ar susţine una pe alta. Această imagine a lui Seneca e cel mai frumos şi cel mai emoţionant simbol al solidarităţii.

La fiecare pas simţim imposibilitatea de a ne izola, necesitatea de a fi ajutaţi, datoria de a ne ajuta semenii. Viaţa socială se compune din munca tuturor oamenilor unii pentru alţii, meseriile, carierele nu au decât acest scop, iar banul e doar expresia materială a acestor schimburi.

-IV-

Acţiunea reciprocă, de care vorbeam mai sus, se exercită mai întâi asupra acelora care ne sunt cei mai apropiaţi. Există, am spus-o, mai multe societăţi mici în cea mare, prima fiind Familia, apoi venind oamenii din aceeaşi localitate, din aceeaşi Ţară. Toate existenţele de care se leagă, direct sau mai puţin direct, existenţa noastră compun grupul din care facem parte şi care are mai întâi nevoie de noi. Măsura limitată a inimii noastre şi a forţelor noastre ne impune să începem cu această parte a marelui univers, care e câmpul restrâns al muncii noastre, înainte de a ne ambiţiona să slujim omenirea. Viaţa multora va trece fără ca ei să aibă ocazia să-şi extindă acţiunea. Ceea ce e cu atât mai adevărat pentru femei. Ele se pot consola că sunt creatoarele, obscure poate, dar eficiente, ale prosperităţii Familiei lor şi Ţării lor, că binele făcut de ele se adaugă eforturilor pentru realizarea binelui general.

De altfel au fost întotdeauna femei care, fără Familie, s-au identificat cu toţi dezmoşteniţii de pe lumea asta. Cea mai mare parte a faptelor milostive importante au pornit din inimi feminine. Maica Tereza nu a fost o excepţie. Găsim femei în şcoli unde predau, în spitale unde îngrijesc, în organizaţii caritabile unde arată că solidaritatea nu e o vorbă în vânt, adică peste tot unde le poartă nevoia irezistibilă din ele de a face bine, de a alina suferinţa. Ele se achită astfel de datoria pe care o avem toţi faţă de aproapele nostru. Femeile pot în prezent să participe la viaţa politică. E cazul, fără să cădem pradă unor ambiţii iraţionale şi unor revendicări aberante, să ne pregătim prin dezvoltarea fiinţei noastre intelectuale şi morale pentru prerogativele ce le-am putea dobândi. E cazul de asemenea să nu scăpăm din vedere că Popoarele nu pot împrumuta unele de la altele decât cu foarte mare prudenţă, fiecare dintre ele avându-şi temperamentul său şi obiceiurile sale. Nimic nu e mai ridicol ca încercarea unor tinere de la noi de a imita comportamentul tinerelor din alte Ţări fără să aibă cheia unei educaţii întemeiate pe o stare socială diferită de a noastră.

Dar cel mai important pentru femeie e să formeze cetăţeni. Ea îşi va învăţa fii că în momentele când marea datorie socială vorbeşte datoria zilnică trece pe planul doi, că aparţin mai mult Patriei decât Familiei. Acţionând astfel ea însăşi se comportă ca o cetăţeancă şi dă dovadă de patriotism prin sacrificarea afecţiunii sale materne. Toţi, bărbaţi şi femei, fiecare la nivelul nostru şi în sfera noastră, purtăm în noi trei iubiri, cea de Dumnezeu, cea de Patrie, cea de Familie şi toate trei se reduc la același precept: să nu facem niciodată rău, să facem întotdeauna bine după puterile noastre.

-V-

E o mare binefacere că societatea ne învaţă să fim mai puţin egoişti. E o mare binefacere şi ajutorul pe care consimţim să ni-l dea ceilalţi pentru că la rândul lui ne face mai buni. Solidaritatea e mulţimea obligaţiilor reciproce care unesc persoanele şi diferitele grupuri ale Naţiunii transformându-le într-un tot. Depindem unii de alţii. Această dependență, atât de mare în Familie, se regăseşte în comunitate, limitându-ne libertatea prin cea a aproapelui, cointeresându-ne la realizarea binelui comun, obligându-ne în folosul nostru să acceptăm asocierea. Nu putem fi total independenţi decât cu preţul unei izolări asemănătoare cu cea a lui Robinson Crusoe pe insula sa.

Astfel în grupurile naturale sau voluntare există o solidaritate mutuală, care nu împiedică egalitatea şi o autoritate, condiţie esenţială a progresului material şi moral.

-VI-

S-a comparat adesea societatea cu un edificiu. Pentru a-l construi e nevoie de muncitori numeroşi de diferite profesii care, conduşi de şefi, lucrează la el după puterile lor. Nimeni nu-l poate construi singur, munca tuturor e indispensabilă. Fie că e vorba de meserii sau de asociaţii cu scop ştiinţific, filantropic, etc. aceeaşi lege se impune: nu există pentru noi niciun câştig şi în consecinţă fericire adevărată decât în asocierea cu semenii noştri.

Solidaritatea muncii nu e singura formă de solidaritate, mai e şi solidaritatea morală. Istoria unui Popor e aceea a acestei din urmă forme de solidaritate, e povestea tradiţiilor din care trăieşte şi pe care le continuă, e dezvoltarea de-a lungul secolelor a persoanei sale morale realizată de generaţii succesive. Beneficiem astăzi de eforturile făcute de înaintaşi timp de două mii de ani şi cei din viitor vor beneficia de ale noastre. Chiar în clipa de faţă, fiecare dintre noi acţionează asupra anturajului său prin faptele sale bune sau rele. În mod strict societatea nu e răspunzătoare de greşelile unuia dintre membrii săi, dar e totuşi afectată de ele şi are prin urmare dreptul să le condamne. Majoritatea, chiar dacă nu împărtăşeşte opiniile unora, chiar dacă e uneori nedreaptă în judecăţile sale, e totuşi respectabilă şi nimeni nu are dreptul s-o jignească. O faptă rea, prin însăşi existenţa sa, vatămă întotdeauna pe cineva. În luptă câţiva viteji pot da curaj camarazilor lor, câțiva laşi pot declanşa panica. În exemplul bun nu e vorba doar de contagiune, ci şi de stimularea celor mai bune însuşiri ale sufletului la vederea unei fapte nobile.

Din opinii şi din exemple se naşte tradiţia, alt efect al asocierii indivizilor. Astfel în aceeaşi Ţară datinile, concepţiile, atitudinile se generalizează, astfel oamenii din aceeaşi Naţiune ajung să se simtă apropiaţi.

-VII-

Avem un trecut mare. Cine susţine contrariul fie nu ne cunoaşte istoria, fie e rău intenţionat în ce ne priveşte. Ne-am confruntat aproape permanent timp de două mii de ani cu adversari mai puternici ca noi, dacă eram laşi sau lipsiţi de înţelepciune pieream demult. Lupta comună pe care am dus-o sub conducerea voievozilor noştri, a regilor noştri pentru a ne apăra fiinţa naţională, pământul, religia, limba română şi tradiţiile e expresia perfectă a legăturilor de solidaritate dintre noi.

Popescu Angela