Ultima dată când m-am supărat foarte tare, până la ieșirea din minți, pe unul dintre membrii familiei mele, am făcut acest lucru: m-am retras într-un loc doar al meu și m-am rugat. Atât pentru mine cât și pentru cel care m-a supărat. Când am început să mă rog pentru el am simțit o mare greutate la început. Dar m-am silit să continui și m-am rugat minute bune, în fel și chip, din toată inima, cât puteam. Rezultatul a fost, practic, o minune. De la mare supărare am ajuns la liniște, la compasiune, la regretul că îmi întinasem mintea și sufletul cu nenumărate otrăvuri ale răutății și egoismului meu. Apoi nu știam cum să îi fac pe plac și, din fericire, am primit ceea ce am dăruit.
Roagă-te pentru părinții tăi! Roagă-te statornic și fierbinte!
De nu vei trăi o adevărată minune, înseamnă că ți-am vândut brașoave...
Roagă-te pentru ei așadar, vorbește cu Domnul despre necazurile lor, și mai puțin de ale tale.
Mărinimia de suflet este un medicament de neînlocuit. Și o avem chiar aici, la posesor, în piept...:)
|