b) Maniera artistica a picturii pr Arsenie Boca este necanonica. „hristos” si „sfintii” arata cu totul diferit de reprezentarea canonica, adica de cum sunt ei, de fapt, dupa cum a mostenit Biserica, prin regulile de reprezentare (erminie). Arata ca niste spectre cenusii, pe care unii le resimt ca ciudate si infricosatoare.
De asemenea, „hristosul” este eteric, uneori, ceea ce contravine cu invatatura ortodoxa, in maniera ereticului Origen, condamnat, printre altele, si pentru ideile sale privind pre-existenta sufletelor, respectiv necorporalitatea initiala a ceea ce aveau sa fie oamenii, rezultati din caderea din treapta de corporalitate in treapta de corporalitate a unor entitati initial imateriale. Biserica a sesizat ca asemenea idei lovesc si in Intruparea Domnului. Canonic, Hristos nu este niciodata reprezentat „eteric”. Si aici rog pe specialistii in arta bisericeasca sa ma corecteze, daca gresesc.
Tot de pictura se leaga un alt aspect, esential. Daca istorisirea despre cum a ripostat pr Boca ierarhului care ii reprosa ca nu respecta erminia, spunand ca el, pr Arsenie, picteaza personajele sfinte "asa cum i s-au aratat" este reala, pictura reprezinta, din pacate, si o proba de inselare demonica. Si, totodata, o performanta teribila, poate fara precedent in ortodoxie- aceea de a fi pictat demoni in biserici, in locul personajelor sfinte. Mantuitorul si sfintii nu se arata cu chipuri mincinoase, altfel decat sunt ei, in realitate. Un „hristos” blondiu, cu aspect eteric poate fi, asadar, nu doar un produs artistic necanonic, ci (daca pr Boca a vazut, realmente, asa ceva, dupa cum- se pare- a sustinut) imaginea unui duh rau care s-a aratat imitand pe Hristos. La fel, pentru „sfinti”.
3) Marturiile considerate autobiografice si cele a diversi despre pr Arsenie contin o serie de elemente care converg, la fel ca si cele legate de pictura, catre un portret de persoana cu conceptii neortodoxe si chiar catre un portret mai degraba de inselat decat de sfant.
Aceste relatari cuprind de la istoria cu „instruirea” sa in Athos pana la cum le "poruncea" duhurilor (cu replici absurde), cum vorbea cu animalele, dand animalele de exemplu de ascultare fata de el, de pr. A. Boca (semn de trufie), si cum chinuia oamenii, sau mai bine zis cum ii chinuiau duhurile, odata ce se uita la ei. Citez (unde nu se precizeaza alta sursa, este seria de marturii din Formula AS):
Din relatarea autobiografica: „Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare [atentie vorbeste despre mistica in alte religii decat cea ortodoxa si le numeste „superioare”- era sincretist] ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi parveneau pe această cale. (
http://www.arsenieboca.ro/autobio/autobio.html)]
„Instruirea” din Athos, de catre insusi „sf serafim de sarov”, la porunca „maicii domnului”, intamplare care indica mai degraba inselarea de catre diavol a unui om trufas, care se credea demn de un atare regim special, nemaiauzit la vreun monah si semanand izbitor cu procedurile de initiere din religiile orientale: „Si dupa scurt timp, in 1939, mitropolitul l-a trimis pe calugarul de doar 29 de ani, monahul cu ochi de foc, precum ingerii, la Muntele Athos, sa se induhovniceasca. Si parintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca "Prodromu", care-i veche manastire domneasca, foarte veche si nespus de frumoasa. Staret era pe atunci un parinte cu forta mare, Antipa Dinescu il chema. Ei, si acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu parintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilinta si din smerenie, parintele n-a vorbit foarte deslusit niciodata despre ce i s-a intamplat atunci, in 1939, la Sfantul Munte. Decat o data, si chiar si-atunci, putin. Tot ucenicii lui povestesc ca mergand el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o padure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mantuitorul nostru sa-i trimita un duhovnic, un povatuitor bun, sa-l indrume pe calea cea grea si fara de prihana a calugariei, spre mantuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci parintele Arsenie a inceput sa se roage mai cu osardie, singur, acolo, in padure, la Maica Domnului. Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar parintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborand dintre nouri, si venind la el, l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privesti in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia ametitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfant. Era Sfantul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma. Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in vazduh tot asa lin cum se intrupase. Si vreme de 40 de zile, parintele a primit pe acel munte invatatura de la Sfantul Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, parintele a postit incontinuu post negru, ca-l intarea Maica Domnului. Si dupa un an de zile, cand s-a intors la Manastirea "Sambata", era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, si puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai si te umileai pe loc. Si-ti stia pe data toate gandurile si numele, fara sa te cunoasca, si faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata parintelui Arsenie, si mai apoi, vietile noastre, pe langa a sa."
-Despre „poruncile” date duhurilor (a se observa ca ceea ce a spus este absurd si este o „porunca” data in numele sau, nu al lui Dumnezeu, ceea ce nu ar face decat un om trufas, inselat): „Parintele Dometie era din Voila si-l chema Danila, erau 12 frati acasa la mama lor. Si odata, cand trecea el pe aici, pe langa Breaza de Fagaras, ajunge la o rascruce si cineva ii spune: "Nu-i asa!". Se uita in stanga, se uita in dreapta, nimic! Da sa plece, "N-ai plecat bine!", ii spune vocea, da sa plece iar, vocea la fel: "N-ai plecat bine!". Si ajunge acasa tulburat foarte. "Ce-i ma, Danila?", ii zice maica-sa de cum il vede. Duminica, de cum s-o crapat de ziua, parintele era pe drumul manastirii, spre duhovnicul sau, parintele Arsenie. "Ce-i ma, Danila?", ii zice si parintele si fara sa mai astepte raspunsul, dupa cum ii era obiceiul, caci le stia pe toate dinainte, ii spune: "Tu o sa mai treci pe acolo si o sa-ti mai iasa in cale, da spune-le ca a zis parintele Arsenie ca "asa-i"!". Si Danila a facut intocmai si duhurile rele au amutit pe loc. Si-atunci, vedeti dvs., cat de mare a fost parintele Arsenie, daca duhurile necurate numai la auzul numelui sau s-or cutremurat si-or disparut. Ba vorbea si cu pasarile si cu animalele, cum vorbim noi acuma. Un mos din sat mi-a povestit o-ntamplare de necrezut. Cam inainte de cel de al doilea razboi, cand parintele era staret la "Sambata", s-a dus si el sa il vada si sa se planga de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo si n-a apucat sa ajunga si sa vorbeasca, asa ca a ramas peste noapte in manastire, gazduit de calugari. Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiazi, in mijlocul unui lan plin de flori, parintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el si il mangaia. Vazandu-l e mos, parintele, care era imbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu ma ascultati!"