În prealabil postat de aubergine
Monica Macovei, ATAC dur la adresa bisericii ortodoxe și a guvernului. De ce nu este de acord ca religia să fie predată în școli
Europarlamentarul Monica Macovei s-a întâlnit, în această dimineață, cu mai mulți oameni de cultură din Timișoara cu care a discutat despre problemele existente în societatea românească. Educația a reprezentat primul punct de discuție, europarlamentarul nu a ratat ocazia de a-l ataca pe premierul Victor Ponta și a comentat că “e greu să le ceri studenților să nu copieze, când avem un premier plagiator”. Provocată de un profesor de la Universitate Politehnica din Timișoara să-și exprime punctul de vedere cu privire la faptul că în școli se predă religia, Monica Macovei a precizat că “religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”.
Nu a lipsit de la eveniment și Marius Giura, organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna, care s-a plâns de faptul că, în acest an, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, nu i-a mai finanțat proiectul. Monica Macovei s-a arătat indignată de faptul că evenimentele culturale importante nu sunt finanțate și l-a învățat pe Marius Giura ce să spună atunci când va mai fi refuzat de guvernanți. “Săptămânal, din fondul de rezervă se dau bani pentru biserici, pentru asta sunt bani. “Dacă aveți bani pentru biserici, dați și pentru cultură”, așa trebuie să le spuneți guvernanților când veți mai fi refuzat. Bani sunt, există acest fond de rezervă care ar trebui folosit atunci când este nevoie, în caz de calamități, inundații, etc, dar 90 % din acești bani s-au dus la biserici. Mai bine s-ar da acești bani căminelor de bătrâni”, a explicat Monica Macovei.
|