Uite Mirela, ca să ai mai multe detalii pe tema reacției răului despre care pomenea Pelerinul și despre care am bolborosit și eu câte ceva: citește măcar aceste pagini din materialul de mai jos - pag. 138-141. Despre bărbați și femei.
ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colec...%20Hristos.pdf
În Viețile Sfinților poți găsi, aproape zi de zi, pagini asemănătoare.
Ce scrie în Scriptură e doar un mic semn comparativ cu atrocitățile desfășurate pe larg și în detalii nesfârșite în istoria Bisericii.
Poate vei găsi de cuviință să numești aceste fapte ca fiind lipsuri ori nedesăvârșiri ale oamenilor. Poate că așa și este. Așa le consider și eu uneori. Însă apoi îmi dau seama că mă mint. Dacă sunt onest cu mine însumi până la capăt trebuie să recunosc că le găsesc fapte demonice, manifestări incontestabile ale răutății drăcești în oameni și prin oameni - teritoriul preferat de lucru și manifestare al demonilor.
Omul e un teritoriu al conviețuirii marilor forțe ale existenței: răul drăcesc și Iubirea Dumnezeiască. Lupta aceasta au zugrăvit-o toți artiștii mari, toate cărțile bune. Printre alții, unul dintre preferații mei, care nu e chiar un Dostoievschi dar pe care îl prețuiesc mult - apașul Graham Green, în "Puterea și gloria" și în alte cărți ale sale. Iar la noi mai bine ca alții - Marin Preda.
Orice fapt de iubire va fi urmat de o replică a răutății drăcești - este convingerea mea, să mă ierți. A iubi este doar pentru cei lucizi și puternici, capabili a purta spinii și cucuta răutății. Iubirea e un lux căruia foarte puțini oameni i se dedică. Acest lux este mai mult decât costisitor, el îți ia totul și nu îți oferă decât suferință. Dar când Hristos se alătură celui care suferă martiriul iubirii, luxul acesta se preschimbă în cel mai firesc lucru omenesc: pace sfântă, bucurie cu lacrimi de recunoștință, viață.
Dogmă trăită din nou (că dogmele nu sunt invenții intelectuale sau sofisme teologice suflate la ureche) ci sunt vieți curate ale unor oameni sfinți care s-au putut aduna în cuvinte, cum ar fi de pildă Crezul.
Dogme și virtuți - asta naște martirajul iubirii în și prin Hristos.