RÂNDURI PENTRU DOMNIȘOARE
FAMILIA
Respectul
-I-
În prezent respectul e pe cale de dispariție. Foarte mulți cred că e pueril și demodat. Tineretul nu mai respectă vârstnicii, de altfel nimeni nu mai respectă nimic. Dacă legea nu ar fi apărată de polițist și de jandarm, am considera-o facultativă. Lipsa respectului se manifestă, din nefericire, mai ales în Familie. Cine se mai jenează de străini, nu se mai jenează de ai săi. În general, să te jenezi cât mai puțin posibil a devenit un țel. Viața așa cum Dumnezeu o vrea, așa cum Națiunea o cere, e plină de îndatoriri și pentru a ne menține la un nivel moral superior e nevoie să ne jenăm mai mult. Respectul, nu e doar frumos, el mai e și unul din cele mai bune mijloace de a diminua egoismul. Unele forme exterioare de politețe sunt folosite în lume aproape mașinal, dar respectul obișnuit și constant e mult mai greu de practicat în Familie.
Fără îndoială copilul își ascultă părinții, fiindcă autoritatea lor, ca aceea a legii, se afirmă la nevoie prin forță, dar înțelege de ce e necesar să-i asculte? Îi e clar că la orice vârstă singurul mod de a fi independent față de o autoritate e de a-i recunoaște caracterul venerabil?
Copilul se crede adesea nu doar egalul părinților săi, ci mult mai capabil ca ei. O tânără modernă, suportând poate cu condescendență mustrările materne, va gândi că „biata mama” are concepții învechite, așa cum unii băieți își vor trata tatăl, prea îngăduitor, ca pe un coleg de clasă. Toate acestea sunt șocante, pentru că Familia trebuie să fie o școală a respectului. Altădată respectul domina tandrețea. Memoriile din trecut ne dau imaginea unor Familii unde mamei i se spunea „Doamnă”, sărutându-i-se mâna.
-II-
Încercând să fim mai puțin protocolari am sărit la cealaltă extremă. Tutuiala s-a generalizat. Să recunoaștem însă că în Familie tutuiala exprimă mai multă afecțiune. Poți să-ți respecți părinții, chiar dacă îi tutuiești. Limbajul, tonul sunt cele care contează. Trebuie însă evitat aici tot ce marchează egalitatea, părinții și copiii nu sunt egali. Fără respect, afecțiunea filială nu e ce s-ar cuveni să fie, îi lipsește baza și odată cu ea, trăinicia.
Alături de părinți sunt bunicii și către ei trebuie să îndrepte cel mai mult respectul nostru, pentru că ei au pe lângă dreptul anilor, pe acela al slăbiciunii. Autoritatea lor nu se mai manifestă, ea personifică îngăduința, ei îi lasă pe părinți să mustre, spunându-și că le rămân puțini ani pentru a îndrăgi. Cum le-am putea arăta vreodată toată stima pe care o merită? Ei reprezintă un trecut de înțelepciune și de trudă. Prosperitatea Familiei, atâta câtă e, e în parte realizată de ei. Și pentru toate acestea, de care copiii profită, e prea mult să ceri deferență, lipsa contradicțiilor? Acești bătrâni amabili, care nu mai trăiesc decât prin ceilalți, aceste bunici păstrându-și tinerețea inimii până la capăt, sunt pentru tineri o lecție vie contra egoismului care usucă și paralizează. Să ne ridicăm privirile spre ei, pentru că sunt mai sus ca noi pe treptele care duc spre culmi.
-III-
Continui cu ce ar fi trebuit să încep, cu respectul de sine, care-l implică pe acela pentru chinuita noastră limbă română, fiică de Familie bună și de origine nobilă. Multe tinere adoptă argoul și tonul liceenelor care nu prea dau pe la școală. Folosirea unor expresii vulgare afectează gândirea, care și ea devine vulgară. Fără să incriminez gustul pentru sport, mă văd obligată să remarc că el dă uneori acestor domnișoare un aspect teribil de viril și un jargon supărător. Femeile, indiferent de vârstă, au datoria să păstreze pe lângă bărbații din Familia lor prestigiul delicateței. Ele trebuie să le merite respectul ca să-l poată pretinde întotdeauna. Evitând camaraderia fetele vor deveni cele mai bune prietene pentru frații lor. Respectul de sine e o obligație strictă, femeia, tânăra îi vor datora respectul celorlalți. Ele să învețe să-și controleze comportamentul, limbajul și gândul, să traseze în jurul lor un cerc de care răul să nu poată trece sub niciun pretext.
-IV-
Câte forme nu are respectul! Să știi să asculți cu răbdare și bunăvoință, să te arăți săritoare, amabilă, să ai pentru persoanele mai în vârstă decât tine acele atenții mărunte care înseamnă atât de mult pentru ceilalți, să nu-ți spui părerea pe un ton arogant, să nu tranșezi cu tupeu. În Familie, respectul se dovedește în detaliile vieții de zi cu zi, el se manifestă în fiecare clipă, e lubrifiantul care face angrenajele să funcționeze fără să scârțâie inoportun. Situațiile când putem da dovadă de devotament sublim fiind rare, să nu neglijăm nicio ocazie de a ne face agreabile.
Popescu Angela
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
|