[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Dalian

Eu ma refer la faptul ca nu mireanul stabileste, cu mintea lui, cand se incalca dogma, cand se face abatere, cand ierarhul greseste, si cand nu.

Aceasta relatie om-Dumnezeu, relatie care ocoleste Biserica, este o idee tipic protestanta, individualista.

Dar eu nu ma refer la intepretarea data de protestanti.Eu ma refer la
relatia mirean-Dumnezeu, ca parte integrata a relatiei
mirean-preot-Dumnezeu.
Preotul nu poate sa fie toata ziua langa mirean(nici n-are cum) si atunci
in astfel de cazuri, omul comunica direct cu Dumnezeu prin intermediul
rugaciunii.Relatia mirean-Dumnezeu este parte integrata a relatiei om-preot-Dumnezeu(adica n-o substituie).

Individul se roaga lui Dumnezeu, ingerul ii spune lui, personal, cand un ierarh greseste, individul hotaraste cu mintea lui si prin revelatie directa de la Dumnezeu ce e bine si ce-i gresit.
Cred ca ceva e putred in aceasta mentalitate.

Nu stiu ce ar fi putred, insa stiu ca tocmai aici pe forum a fost un caz in care
o tanara a fost sfatuita de un ierarh sa-i aduca pamant de la mormantul
mortului(tatalui sau), astfel incat acel ierarh "sa deschida cartea" "ca sa vobeasca cu mortii."
Cine are trezvia mintii, si stie ce spune Dumezeu in Scriptura, automata i
se aprinde ledul rosu: necromantie, pericol.

Deci vezi tu, depinde foarte mult de ierarh dar la fel de mult depinde si de
mirean.
Chiar parintele Iustin, spunea sa fim cu ochii in patru, pentru ca in ziua
de azi, exista pastori care-si vand turma lupilor.

Noi trebuie sa ascultam de Biserica, de preot, de ierarh.
Noi nu avem dreptul sa hotaram singuri, cu ratiunea noastra, ca un ierarh s-a abatut de la dogma.

Parerea mea este ca ascultarea nu inseamna supunere orbeasca.
Daca un ierarh sfideaza Evanghelia pe fatza, atunci categoric trebuie sa te
opui.Ierarhul pana la urma este si el om care la randul lui are ispite si
poate gresi.Asa cum ierarhul ii atrage atentia mireanului atunci cand
greseste, asa si mireanul atunci cand are nedumeriri sau intrebari trebuie
sa i le adreseze ierarhului.Iar cand ierarhul greseste flagrant pe fatza ,
mireanul trebuie sa-l traga de maneca.

De aceea nu putem decide singuri, in forul nostru interior: „aceasta e o abatere” si sa procedam in consecinta. Daca avem o suspiciune trebuie in primul rand sa verificam daca nu cumva vine de la satana. Apoi trebuie sa ne rugam. Si apoi sa mergem si sa impartasim gandul cu un om al Bisericii.
Daca chiar si dupa asta persista gandul ca episcopul s-a abatut, impartasim gandul cu alti oameni ai Bisericii, gandind mereu ca de fapt noi insine putem sa ne fi abatut si sa fim inselati de cel rau.

Foarte bine se poate intampla si asta. Dar de obicei aceste lucruri se intampla
in cazul unor probleme de dogmatica foarte profunde,probleme teologice
extrem de complexe.Dar acest tip de probleme, este un tip specific de probleme.Eu nu ma refer la acest tip de probleme.

Eu ma refer la probleme referitoare la "a,b,c-ul" dogmei.La lucruri simple.
Asta il privesc pe mirean.

Eu cand ii vad pe micii papi cum, in infailibilitatea lor, decid după mintea lor: "Biserica a gresit acolo si acolo!", "cutare ierarh a luat-o razna", "stiu eu mai bine decat episcopii ca x e in erezie si abatere de la randuiala Bisericii", ma apuca groaza.

Posibil si asta. Exista probabilitatea ca ceilalti sa se insele, iar ierarhul sa aibe
dreptate.Dar insa exista si probabilitatea ca ierarhul sa se insele si ceilalti
sa aiba dreptate.
Acest balans "fin" al relatiei mireni-ierarhi depinde foarte mult cat de sporiti
sunt in lucrearea duhovniceasca atat ierahi dar si mirenii.