Copilași din toată lumea, știți voi cum se roagă mama/
Pentru voi în orice seară? Nu știți? Sigur! N-ați luat seama./
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii Sfinte,/
Își rostește-n blânde șoapte rugăciunea ei fierbinte.
Uite-așa grăiește dânsa: „Maică Sfântă Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânșii?... Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Și îndur atât noianul de dureri fără de nume!
I-am culcat și-acum spre Tine viu, ca ei să nu mă vază
Și te rog, Măicuță Sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătății Tale pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele, nici pleoapele muiete.
Și le adă-n suflet raiul liniștit al vieții Tale
Și mi-i fă ca-n zori de ziuă, când or fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminți și veseli, îndreptând spre mine pașii
Cum îi îndreaptă către Tine, colo-n cer, sus îngerașii.
(Teodor Castrișanu)
Sursa:
http://www.doxologia.ro/viata-biseri...gaciunea-mamei