M-a incantat atat de mult Omilia a X-a, despre manie, incat dati-mi voie s-o postez. Iata cat de bine cunostea Sf. Vasile, prin Duhul Sfant, omul.

OMILIA X-a
Impotriva celor ce se manie

Auzim ca Proverbele declara in termini precisi: “Mania pierde si pe cei intelepti! (Prov. 15.1); auzim si indemnurile apostolului: “Toata mania si iutimea si strigarea cu toata rautatea sa fie departate de la voi”.(Efes.4,31); auzim si pe Domnul spunand: “Cel care se manie in desert pe fratele sau este vinovat judecatii”. (Matei 5,22). Cand insa facem experienta acestei patimi nu atunci cand are loc in sufletul noastru, ci atunci cand se napusteste din afara aasupra noastra ca o furtuna neasteptata, atunci cunoastem minunata intelepciune a preceptelor dumnezeiesti. Daca noi insine dam vreodata drumul maniei si o lasam sa-si urmeze cursul ca un torent vijelios sau daca examinam in liniste tulburarea care urateste pe cei cuprinsi de aceasta patima, atunci cunoastem din experienta dreptatea cuvintelor Scripturii: “Barbatul manios nu are infatisare cuviincioasa”. (Prov. 11,25)

Cand aceasta patima a izgonit ratiunea si a pus stapanire pe suflet, face din om o adevarata fiara si nu-i mai ingaduie sa fie om, ca nu mai are ajutorul ratiunii. Ce este otrava in animalele veninoase, aceea este mania in oamenii cuprinsi de furia ei. Turbeaza ca si cainii, ataca intocmai ca scorpionii, musca asemeni serpilor. Scriptura ii numeste “caini”, “serpi”, “pui de naparca”. (Matei 23,33) Ca cei, care sunt gata sa se distruga unii pe altii si sa vatame pe cei de aceeasi semintie cu ei pot, pe buna dreptate, sa fie numiti intre fiarele si animalele veninoase, care au prin fire o ura neimpacata fata de oameni. Din pricina maniei: limba neinfranata, gura nepazita, maiini nestapanite, insulte, ocari, acuze, batai; si altele, cate nu se pot enumera , apucaturile rele, toate sunt nascute din manie si iutime. Din pricina maniei nu se mai cunosc fratii intre ei, parintii si copiii uita legatura firii.
Maniosii, in primul rand, nu se cunosc pe ei insisi, apoi nu-si mai cunosc nici rudele, nici cunoscutii. Dupa cum puhoaiele care se reped la vale tarasc cu ele tot ce intalnesc in cale, tot asa si pornirile violente si nestapanite ale maniosilor, se napustesc, impotriva tuturor, fara deosebire. Pentru cei maniosi nu impun respect nici parul alb, nici virtutea vietii, nici inrudirea, nici binefacerile da mai inainte, nimic din tot ce trebuie respectat si pretuit. Mania este o nebunie de scurta durata. Adeseori maniosii se tarasc pe ei insisi intr-un rau evident; si din dorinta de razbunare, neglijeaza binele lor personal. Cand isi aduc aminte de cei care i-au ofensat, se simt piscati ca de un taun; mania clocoteste, salta in ei si nu se potolesc inainte de a face vreun rau celui care i-a maniat, chiar daca intamplator si-ar face lor rau; cum se intampla adeseori cu obiecte aruncate cu violenta in altele din fata lor:sufera ele mai multa paguba decat pricinuiesc altora, pentru ca se sfarama pe ele insele.