[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Marius22

Este pentru prima data cand intalnesc aceasta reprezentare, "Primii pasi":

Cel Care urma să calce pe mare, arătîndu-i şi lui Petru cum se face, avusese parte la rândul Său de deprinderea mersului, de la Mama Sa. Cuvântul Întrupat avea să cuprindă în sine omenitatea, cu toate ale ei, învăţînd ca orice alt copil să meargă, să alerge, să vorbească, să plângă, să mănânce... Pentru ca deprinzînd cu smerenie pe cele omeneşti să poată mântui omenitatea noastră, să ne răscumpere prin Jertfă.
Tulburător că Dumnezeu Întrupat, precum vedem, învaţă cele ale omului de la om... Cele pe care Însuşi le pusese în om, la Facere. Deocamdată vedem cum o mamă îşi învaţă copilul să meargă omeneşte. Vom afla mai târziu că Acest Copil, înaintînd şi întărindu-se cu Duhul, ajutat de Mama şi de Tatăl Său, va ajunge să meargă şi pe mare, să aibă şi un alt fel de mâncare, să învie şi morţii...
Un drum al desăvârşirii, care a avut începutul lui, "primii paşi" - precum vedem în icoană.
Din slăbiciune şi cu poticniri pornesc toate. Dar cum Dumnezeu lucrează în slăbiciune, omul smerit poate înainta pe drumul hărăzit lui dintru început, până la a deveni deplin, îndumnezeit.
Icoana mă emoţionează şi îmi dă nădejde.
Este o icoană atât de tulburătoare încât abia de am scâncit nişte frânturi de gând, desigur nu pe măsura icoanei. Dar pe măsura prostiei şi grosolăniei minţii mele care, totuşi, nu poate rămâne complet nesimţitoare la întâlnirea acestei icoane.
Iartă-mă Mirela că nu pot să-ţi transmit mai bine modul în care mă "atinge" icoana.
Cred, totuşi, că are rostul ei şi că ne-ar face bine să îl căutăm, cu răbdare şi cu mintea/inima deschise.