Iartă-mă dar nu vreau să particip la monotona dispută abracadrabrantă despre conflictul dintre știință și religie, despre superioritatea uneia sau a alteia etc.
Discursul eclectic, gen salată de cuvinte și idei, în care se amestecă cu bățul emoțional termeni de ici și de colo pentru a demonstra nu știu ce afinitate, nu duce la nimic bun.
Știința Părinților nu este la concurență cu genetica, nu e nici deasupra nici sub vreo știință, ci lucrează în alt plan: cel duhovnicesc. Că uneori Părinții apelează la câte un termen din științele lumii, asta se face pentru a ne ajuta pe noi să înțelegem unde bate cuvântul duhovnicesc. Utilizăm variate mijloace dar nu le confundăm cu scopul. Ne uităm unde arată degetul, nu la deget sau în deget. Părinții ne arată Cerul, nu pământul din om, nu lumescul vieții acesteia de care se ocupă în general științele. Ei se ocupă cu meta-fizica, nu cu fizica existenței.
Când Părintele Sofronie ne vorbește despre sânge, nu are în vedere vreo lămurire care ține de hematologie, sistemul cardio-vascular ori gene și codoni, ci sugerează, prin apelul la un mijloc plastic de expresie, că viața evlavioasă a mamei are consecințe profunde asupra vieții copilului. Ne mai învață astfel ceva care scapă amatorilor de termeni genetici: inima duhovnicească a mamei comunică cu inima duhovnicească a fătului încă din timpul vieții intrauterine. Stările sufletești ale mamei sunt prima învățare primită de copil. Cu cât aceste stări sunt mai sănătoase duhovnicește, cu atât mai sănătos duhovnicește se va dezvolta și copilul. Iar această învățare, această permanentă educație duhovnicească se va prelungi și mai apoi, după naștere, în relațiile duhovnicești dintre mamă (tată, familie) și copil.
Acești oameni nu explică cum se "traduce" în ADN viața duhovnicească, întrucât ei nu explică Tainele ci le trăiesc, le experiază, le cultivă. Părinții pun mereu accentul pe factorii duhovnicești pentru că voiesc ca noi, mamele și tații, să ne dezvoltăm duhovnicește, iar prin aceasta să îi ajutăm și pe urmașii noștri să se dezvolte duhovnicește.
Apoi vin și celelalte, pe această bază bună, absolut necesară.
|