[sophia]

În prealabil postat de iustin10

Daca ne uitam in jur,majoritatea oamenilor nu au treaba cu credinta.
Cea mai intalnita atitudine mi se pare ignorarea iar nu combaterea credintei. Pur si simplu,se duc la biserica la nunti si la botezuri, si atunci se gandesc la altceva in timpul slujbei. Daca le vorbesti de Dumnezeu spun cateva lucruri despre cum fura preotii, si ca au ei ceva in interiorul lor in care cred, dar o sa ti-l zica altadata
Cei mai materialisti spun ca Dumnezeu nu le rezolva problemele concrete ale vietii ,ci doar lupta lor, deci ei isi sunt dumnezei.
Conceptia ortodoxa despre acesti oameni este ca sunt botezati ortodox si deci ar putea sa se mantuiasca, undeva ,spre sfarsitul vietii ,daca ii va cuprinde atunci credinta ,cunoastrea lui Dumnezeu,si cainta pentru ce au facut rau. Mai trist e daca nu sunt botezati ortodox. Atunci nici macar aceasta sansa nu o au.
Dar in acest timp acesti oameni traiesc,au atitudini ,intra in relatie cu ceilalti oameni. In plus au experiente limita de viata,se simt singuri uneori,parasiti ,uneori fericiti, experiente care te pun fata in fata cu tine insuti ,si care uneori ti-l descopera pe Dumnezeu
A le spune acestor oameni ca e inutil sa faca fapte bune ,sa se poarte frumos unii cu altii , ca oricum nu cred in Dumnezeu si nu merg la Biserica nu mi se pare deloc profitabil pentru ei
Ar trebui incurajate virtutile,chiar si in aceasta lume semi-pagina ,ar trebui incurajate faptele bune. Aceatsa ar avea avantajul ca acesti oameni ar vedea o directie,o lumina ,ar intelege ca linga ei exista alti oameni si nu sunt singuri. In plus,daca din instinct ar fi incurajati sa faca fapte bune ,Dumnezeu isi poate intoarce mai curand fata catre ei,si sa ii duca spre calea credintei.
De aceea , nu trebuie sa dam mechanic prioritate teoriilor despre har ,credinta fata de faptele bune. Da,sa fim constienti ca nu vor putea face in deplinatate fapte bune fara har,dar sa incurajam orice saminta de virtute si de comportare umana respectuoasa , generoasa, frateasca.chiar daca aceasta nu e insotita de credinta. Sa avem rabdare cu ei,cum si Dumnezeu are rabdare cu noi . Un singur pahar cu apa daca acestia daruiesc din inima,fara vreo credinta anume ,asa cum sunt ei acum in starea lor,Dumnezeu le poate intoarce insutit ,si sa le indrepte pasii aspre credinta.
Asa ca noi ,ca cei care ne laudam ca avem credinta,sa nu fim obstacole in calea lucrarii Lui Dumnezeu ,caci stim ca acesta e un stapin aspru ,"care secera pe unde nu a semanat" , si care nu suporta ca nici macar una din oile sale sa se piarda.

Nu inteleg care este ideea acestui fir.
Si de unde fraza cu "Dumnezeu secera pe unde nu a semanat" si ce inseamna? La ce se refera?

In ceea ce spui tu in mesajele tale vad deruta in credinta, vad aceleasi probleme pe care multi le poarta cu sine (inclusiv eu) neintelegand sensul credintei.

Ce desprind eu din mesaje:

1. Sunt multi aceia care nu traiesc profund credinta. Pai mai intai cum definim credinta. Se pare ca fiecare intelege altceva prin ea. Se duc la biserica cu diverse ocazii, dar nu sunt atenti, nu constientizeaza, nu inteleg sensul la ceea ce vad acolo. E vina (numai) a lor? Daca ar fi un preot profund, cu har, care sa lucreze, sa discute cu ei, sa ii invete...
Ca la multi credinta se rezuma la a fi botezati ortodox. E vina (numai) a lor? Unde sunt preotii, cateheza, nasii, familia?

Si pentru cei de mai sus inseamna ca sunt ortodocsi. Ei insisi se vad credinciosi. Ei asa definesc credinta.
Fiecare o intelege si o traieste altfel. Unii au probleme a o trai in public, in biserica, dar o traiesc acasa. E rau? E numai vina lor? Au probleme cu un preot sau altul, cu oamenii din biserica, nu se linistesc si regasesc acolo. De ce oare?
Altii au diverse alte limitari.

Pentru altul credinta inseamna numai monahism, chiar si in lume (o triesc la extrem).

Este greu si gresit sa judecam, fara a intelege de fapt omul. Noi doar vedem pe cineva ca invelis exterior. De unde stim noi ce este in el, ce experiente a avut, prin ce a trecut si de ce s-a pierdut sau nu mai ajunge la credinta, la biserica, la preot?

2. Da, si eu vad o problema in descurajarea virtutilor. Ca asta se cam intampla. Suntem invatati sa vedem numai raul, pacatul, sa ne ocupam cu el cu toata ziua si viata, iar virtutile si faptele bune nu avem voie sa le vedem si incurajam. Ar fi lipsa de smerenie. Aici eu nu inteleg sensul.
Oamenii trebuie sa fie incurajati sa fie mai buni, sa vada binele, sa-l faca.
Eu zic ca este partea cea mai importanta a credintei: virtutea, fapta buna, iubirea.

Da, si eu intalnesc mereu oameni care fie sunt de alte confesiuni/religii, fie nu au nici una, sau n-o practica direct, dar fara sa-si dea seama sunt mai buni decat altii care se definesc a fi buni credinciosi, ortodocsi.
Primii traiesc credinta facand bine, iubind aproapele. Este si acesta un mod important.

Adeseori mi-am pus intrebarea cine are (cu adevarat credinta) si pe cine il apreciaza Dumnezeu mai mult? Cel care respecta toate regulile teoriei, dar este rece, nu vede lacrimile celui de langa el, nu iubeste, nu ajuta, raneste etc.
Sau cel care nu stie/poate unele din regulile teoriei, dar se straduie si ajuta pe cel din jur, ii sterge lacrimile, ajuta, iubeste, face ceva concret.

De la care din ei ai de invatat si primit mai mult?
Din a doua categorie oare nu exista sfinti?

Cred ca Iustin are dreptate in ceea ce spune.