BĂTRÂNUL
de maior (r) Vasile Tomescu
Pe drumul cenușiu și prăfuit,
Pe care soldații noștri au trecut,
Doar un bătrân mai umblă gârbovit
Gândind la ținutul pierdut.
Uneori de pe buzele-i pălite
Gemete se înalță către cer.
E regretul zilelor trecute,
E jalea lui de om stingher.
Am vrut să știu ce-l frământa
Și el mi-a vorbit printre lacrimi.
Ține bine minte povestea sa,
E a unei inimi curate, fără patimi.
- Deunăzi, începu el, când eram la școală
Cântând copiilor în clasă la vioară,
Dușmanii în sat au dat năvală
Făcând zarvă ca o hoardă barbară.
Lumea se ferea din fața armelor lor
Care vărsaseră sânge românesc.
Îndurerat, fără să-mi pese c-o să mor,
I-am întâmpinat încercând să-i opresc.
„Cine ești tu care ne sfidezi?”
Întrebă unul din ei trăgând două salve,
„Sunt, după cum poți să vezi,
Dușmanul popoarelor sclave!”
„Îți bați joc de noi bătrâne?! Cântă
„Internaționala”, dragă tătucului Stalin,
Dar fă-o cu patos, cu pasiune sfântă,
Altfel vei sfârși în suferință și chin.”
Am cântat, ce puteam să fac,
Dar nu ce-a zis el ci „Trei culori”.
Supărat mi-a spart vioara ca să tac
Și m-a lovit cu pumnul de câteva ori.
Mi-au spart vioara pradă mâniei,
Pentru că Țara îmi iubesc
Și pentru că în ecourile câmpiei,
Au răsunat acorduri ce ei le urăsc.
18 august 1944
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
|