[cristirg]

II

Ai văzut ce cîştig mare avem de pe urma săracilor? Dacă ai îndepărtat pe săraci, ai îndepărtat marea nădejde a mîntuirii noastre. De aceea trebuie să adunăm aici pe pămînt untdelemn, ca să ne fie de folos dincolo, cînd timpul ne va chema. Nu-i acela timpul strîngerii, ci acesta. Nu-ţi cheltui, dar, averea în zadar în desfătări şi în slavă deşartă. Dincolo ai nevoie de mult untdelemn.
Auzind acestea, fecioarele cele nebune au plecat, dar nu le-a folosit la nimic plecarea.

Hristos a spus aceste cuvinte sau pentru iconomia pildei, sau pentru că a vrut să arate că, chiar de-am ajunge iubitori de oameni după plecarea noastră de aici, nu ne va fi de nici un folos această iubire de oameni ca să scăpăm de pedeapsă. Nici fecioarelor celor nebune nu le-a fost de vreun folos graba cu care au plecat; că n-au plecat aici pe pămînt la cei ce vînd, ci dincolo, pe lumea cealaltă. Nici bogatului celui nemilostiv nu i-a fost de vreun folos că a ajuns acolo atît de milostiv, că se îngrijea şi de mîntuirea rudelor lui. Cel care trecea cu vederea pe săracul care zăcea la poarta sa se grăbeşte acum să smulgă din primejdii şi din iad pe cei ce nu i-a văzut ajunşi în iad şi se roagă de Avraam să trimită pe cineva să le vestească chinurile de acolo. Dar n-a avut nici un folos, după cum nici fecioarele cele nebune; pentru că, fiind plecate după untdelemn, a venit Mirele. Fecioarele care erau gata au intrat cu El la nuntă, iar celelalte au rămas pe dinafară. După multe osteneli, după mii şi mii de sudori, după lupta aceea cumplită cu trupul, după ce au purtat în mîini flamurile biruinţei lor asupra înverşunării firii, au plecat ruşinate, cu candelele stinse şi cu ochii la pămînt. Nimic n-are culori mai întunecate ca fecioria lipsită de milostenie; aşa şi obişnuiesc oamenii să-i numească pe cei nemilostivi: negri la suflet. Unde le e, dar, folosul fecioriei, cînd n-au văzut pe Mire şi nici nu li s-a deschis cînd au bătut, ci au auzit acel înfricoşător cuvînt: „Plecaţi, nu vă cunosc pe voi!" Cînd Hristos a spus aceste cuvinte nu le-a rămas altceva decît gheena şi munca cea de nesuferit; dar, mai bine spus, cuvintele acestea sînt chiar mai cumplite decît gheena. Aceleaşi cuvinte le-a spus Hristos şi celor ce au lucrat fărădelegea.
„Privegheaţi, dar, că nu ştiţi ziua, nici ceasul". Ai văzut cît de des sfîrşeşte în acest chip Hristos cuvintele Sale, pentru a arăta că ne este de folos neştiinţa ceasului plecării noastre de pe lumea aceasta?

Unde sînt acum cei care trîndăvesc toată viata, iar cînd îi ţinem de rău, spun: „In ceasul sfîrşitului am să las la săraci averile mele"? Să audă aceste cuvinte şi să se îndrepte! Mulţi n-au mai putut face asta atunci, că au fost răpiţi dintr-o dată şi n-au mai avut vreme să spună celor apropiaţi ce planuri aveau.
Pilda aceasta a fost spusă de Domnul pentru a ne îndemna să facem milostenie din banii şi averile noastre. A doua pildă a fost spusă despre aceia care nu vor să fie de folos semenilor lor nici cu averile, nici cu cuvîntul, nici cu sprijinul, nici cu altceva, ci ascund totul.
- Dar pentru ce în pilda aceasta vorbeşte de împărat, iar în cealaltă de mire?
- Ca să afli cît de apropiate de inima lui Hristos sînt fecioarele care se despart de tot ce au. Că în asta stă şi fecioria! De aceea şi Pavel o defineşte tot aşa, spunînd: „Cea nemăritată se îngrijeşte de
cele ale Domnului"; şi: „Spre bună-cuviinţă şi alipire stăruitoare de Domnul". „Sfătuiesc numai", spune Pavel.”