[cristirg]

Sfantul Ioan Gura de Aur- pilda celor 10 fecioare –din sfantul ioan gura de aur SCRIERI-OMILII LA MATEI- OMILIA LXXVIII

http://www.scribd.com/doc/32163333/P...milii-La-Matei

„Atunci se va asemăna împărăţia cerurilor cu zece fecioare care luîndu-şi candelele lor au ieşit întru întîmpinarea mirelui. Dar cinci din ele erau înţelepte, iar cinci nebune, care n-au luat untdelemn, iar cele înţelepte au luat untdelemn în vasele lor cu candelele lor. Şi zăbovind mirele, au aţipit toate şi au adormit. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: „Iată, mirele vine, ieşiţi întru întîmpinarea lui". Atunci s-au sculat toate fecioarele acelea şi şi-au împodobit candelele. Iar cele nebune au zis celor înţe¬lepte: „Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre". Şi au răspuns cele înţelepte zicînd: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nouă, nici vouă, ci mai bine mergeţi la cei ce vînd şi vă cumpăraţi". Deci mergînd ele să cumpere, a venit mirele, şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi s-a închis uşa. Iar mai pe urmă au venit şi celelalte fecioare zicînd: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!" Iar el, răspunzînd, a zis: „Nu vă cunosc pe voi!". Drept aceea privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul în care Fiul Omului va veni.

I
„Aceste pilde se aseamănă cu pilda de mai înainte a slugii celei credincioase şi a celei necredincioase, care a mîncat averea stăpînului. Patru sînt toate pildele care, în chip deosebit, ne sfătuiesc acelaşi lucru, adică să ne sîrguim să facem milostenie şi să fim de folos aproapelui în toate chipurile cu putinţă, că altfel nu se poate să ne mîntuim. în pildele acestea vorbeşte, în general, despre orice ajutor pe care trebuie să-1 dăm aproapelui; în pilda celor zece fecioare vorbeşte, în special, de milostenia făcută cu bani şi cu bunuri materiale şi se slujeşte de cuvinte mai tari decît în pilda de mai înainte. în pilda de mai înainte îl pedepseşte pe cel care bate, care se îmbată, care risipeşte şi pierde averea stăpînului; în pilda celor zece fecioare pedepseşte chiar pe cei care nu ajută pe semenii lor şi nu-şi golesc din belşug averile lor pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Fecioarele cele nebune aveau untdelemn, dar nu din belşug; de aceea au şi fost pedepsite.

- Dar pentru care pricină Hristos Se slujeşte în pilda aceasta de fecioare şi nu dă ca pildă o altă persoană?
- Pentru că a spus lucruri mari despre feciorie: „Sînt eunuci, spune El, care s-au făcut pe ei înşişi eunuci pentru împărăţia cerurilor. Şi: „Cine poate să înţeleagă să înţeleagă". Hristos ştia că fecioria se bucură de mare vază în ochii celor mai mulţi oameni. Că fecioria este într-adevăr mare lucru, se vede de acolo că nici în Vechiul Testament n-a fost săvîrşită de acei sfinţi bărbaţi din vechime şi nici în Noul Testament nu este poruncă de lege. Hristos n-a poruncit fecioria, ci a lăsat-o la libera alegere a ascultătorilor. De aceea şi Pavel spune: „Dar despre fecioare nu am poruncă a Domnului". „Laud pe cel ce trăieşte în feciorie, spune el, nu silesc pe cel ce nu vrea, nici nu fac din asta lege". Deci, pentru că fecioria era mare lucru şi se bucura de mare vază în ochii celor mai mulţi oameni, Hristos spune pilda aceasta, pentru ca nu cumva cel care trăieşte în feciorie să socotească că a făcut totul şi să neglijeze celelalte virtuţi. Pilda este în stare să convingă pe cel care trăieşte în feciorie că, chiar dacă are toate celelalte virtuţi, dar dacă-i lipsesc faptele bune ale milosteniei, este izgonit din împărăţia cerurilor împreună cu desfrînaţii şi stă alături de cei neomenoşi şi fără de inimă. Şi pe bună dreptate; că desfrinatul este biruit de dragostea de trup, pe cînd el este biruit de dragostea de bani. Şi nu este la fel de puternică dragostea trupească şi dragostea de bani. Dragostea trupească este mai aprigă şi cu mult mai tiranică. Şi cu cît e mai slab duşmanul, cu atît sînt mai de neiertat cei biruiţi de el. De aceea Domnul le numeşte pe fecioarele acelea „nebune", pentru că au biruit oboseli mai mari, dar au fost doborîte de oboseli mai mici. Prin candele Hristos înţelege aici darul acesta al fecioriei, curăţenia sfinţeniei; prin untdelemn, iubirea de oameni, milostenia, ajutorul dat celor nevoiaşi.

„Şi zăbovind mirele, au aţipit toate şi au adormit". Prin aceste cuvinte Hristos arată că va trece mult timp pînă la venirea Lui, abătîndu-i pe ucenici de la gîndul lor, că ei aşteptau că are să se arate curînd împărăţia Lui. într-adevăr ei nădăjduiau asta; de aceea mereu şi Hristos le spulberă nădejdea aceasta. Mai mult, prin aceste cuvinte Hristos arată că şi moartea este somn; că spune: „au adormit".
Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare". Hristos a grăit aşa sau pentru iconomia parabolei, sau pentru a arăta ca învierea se va face noaptea. Şi Pavel arată că va fi strigare, spunînd: La poruncă, la glasul arhanghelului şi la cea din urmă trîmbiţa Se va pogorî din cer".
- Dar ce vor să spună trîmbiţele? Ce vrea să spună strigarea?
- Vestesc: „Vine Mirele!"

După ce fecioarele cele înţelepte şi-au împodobit candelele lor, „cele nebune au spus celor înţelepte: „Daţi-ne nouă din undelemnul vostru".
Domnul le numeşte iarăşi „nebune", pentru că vrea să arate că nu este o mai mare nebunie ca aceea de a te îmbogăţi aici pe pămînt şi a pleca gol dincolo, unde avem nevoie mai cu seamă de iubire de oameni, unde avem nevoie de mult untdelemn. Nu numai pentru asta sînt nebune, ci şi pentru că nădăjduiau că mai pot dobîndi ceva atunci, pentru că au cerut într-o vreme nepotrivită. Deşi nimic nu putea egala dărnicia şi iubirea de oameni a fecioarelor celor înţelepte - că pentru asta au şi fost încununate -, deşi nu le cereau tot untdelemnul - că le spuneau: „Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru", arătînd că ele cer nu¬mai atît cît le trebuie - „că se sting candelele noastre" -, totuşi nici atît n-au dobîndit. Nici bunătatea celor de la care au cerut, nici neînsemnătatea cererii, nici nevoia lor, nici lipsa nu le-au ajutat să reuşească în cererea lor.
Dar ce învăţăm noi de aici? învăţăm că pe lumea cealaltă nimeni nu va putea să ne dea o mînă de ajutor dacă nu ne vor da mînă de ajutor faptele noastre. Nu pentru că nimeni nu vrea, ci pentru că nu poate. Tot aşa şi fecioarele cele nebune; caută să-şi găsească scăparea acolo unde nu-i putinţă de scăpare. Acelaşi lucru l-a arătat şi fericitul Avraam, cînd a spus că „prăpastie mare este între voi şi noi şi nu se poate trece chiar dacă ar vrea cineva".
Mergeţi la cei ce vînd şi vă cumpăraţi".
- Şi cine-s cei ce vînd?
- Săracii.
- Unde sînt?
- Aici pe pămînt. Fecioarele acelea ar fi trebuit să caute pe cei ce vindeau atunci cînd erau aici, nu în vremea aceea."