http://www.ioanguradeaur.ro/736/milostenia/
"Așadar,
fără să facem milostenie, nu ne putem mântui. Lucrul acesta este vădit și de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăția cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieșit să-l întâmpine pe mire. Cinci dintre ele erau înțelepte, de aceea au luat și ulei în candele. Dimpotrivă, celelalte cinci erau fără minte și nu au luat ulei în candele. Pentru că mirele întârzia să vină, li s-a făcut somn și au adormit. La miezul nopții, s-a auzit o voce: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui! Atunci, cele zece fete s-au trezit. Dar cele cinci fără minte au văzut că focul din candelele lor se stinsese, pentru că nu mai aveau ulei. Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre, le-au zis ele fetelor celor înțelepte. Dar ele au răspuns: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Dar când erau plecate să cumpere ulei, mirele a venit. Cele cinci fecioare înțelepte au intrat împreună cu mirele să sărbătorească, iar ușa s-a închis. Când s-au întors peste puțină vreme și celelalte fete și au strigat: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă, mirele le-a răspuns dinăuntru: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi (Mat. 25, 1-12). Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii și morții.
Atunci, la nuntă, adică în Împărăția cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înțelepte, vor avea candelele credinței aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din rai, chiar de ar fi împodobiți cu marea virtute a fecioriei.
De ce în acest caz, Domnul nu vorbește și despre alte modalități de mântuire, în afară de milostenie? Pentru că El nu osândește păcatul, ci inima împietrită; nu-i osândește pe cei păcătoși, ci pe cei care nu se pocăiesc pentru păcatele lor. Îi va osândi pe cei cu inima împietrită, pentru că au un mijloc atât de bun pentru mântuire â vorbesc despre milostenie, prin care se iartă multe păcate , iar ei nu se folosesc de el." [Sfantul Ioan Gura de Aur]
"Fără feciorie te poți mîntui; dar fără milostenie, cu neputință. Milostenia este de neapărată trebuință și le ține pe toate. Nu fără motiv am numit eu milostenia inima virtuții." [Sfantul Ioan Gura de Aur]
"
Milostenia e mai mare decît jertfa: âMilă voiesc, iar nu jertfă". Milostenia deschide cerurile: âRugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu".
Milostenia este mai necesară decît fecioria.
Fecioarele care n-au făcut milostenie au fost aruncate afară din cămara de nuntă și au intrat numai cele ce făcuseră milostenie." [Sfantul Ioan Gura de Aur]