Aspectul pragmatic al intelepciunii – “facerea de bine”
Toate fapturile isi formeaza o conceptie proprie, prin experienta (prin instruire/autoinstruire/autoreglare) cu privire la "pragmatismul dobandirii fericirii" - o fericire inteleasa prin prisma unui anumit filtru axiologic.
Unele devin abile in actiunea de a vana, altele sesizeaza cauzalitati subtile in fluxuri financiare, vulnerabilitati juridice sau productivitatea aliantelor politice/intretinerii relatiilor cu personalitati influente.
Altele se rezuma in a scoate pe piata, in a-si "vinde" diferite forme calificare.
===============================
Care forma este cea mai pragmatica, mai eficienta?
Care dintre ele produce "cantitatea cea mai mare de fericire"?
==============================
Intelepciunea spune astfel:
"Fericirea proprie depinde de fericirea tuturor celorlalte fiinte."
Aceasta este relatia de cauzalitate esentiala in ceea ce priveste productia de fericire proprie.
Fericirea proprie nu depinde doar de fericirea celorlalti crestini sau crestini ortodocsi. Sau numai de fericirea europenilor.
Ci de fericirea tuturor fiintelor "care exista".
Daca una singura este nefericita - fericirea proprie nu poate fi intreaga, nu atinge maximul de potential.
De aceea pentru a produce fericire proprie trebuie cautat in permanenta/lucrat pentru a produce mai intai fericire celorlalti - celor de langa noi iar, in final, tuturor fiintelor.
=========================
In crestinism “facerea de bine” este poruncita.
In budism este explicata.
__________________
|