„Cine se dedă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său!“
Scrierile Sfântului Grigorie de Nyssa
Desfrânarea este un păcat grav și un subiect delicat. Întotdeauna este greu de mărturisit și de uitat. De aceea, cuvintele Sfântului Apostol Pavel rezumă bine efectele devastatoare ale acestei patimi: "Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său" (I Cor. 6:18).
Desfrânarea, alături de lăcomia pântecelui, este patima care afectează și trupul în mod direct, nu doar sufletul. Sfântul Grigorie de Nyssa ne-a lăsat un comentariu detaliat al acestei cugetări.
Fuga de desfrânare
Unele patimi pot fi înfruntate fățiș și puse pe fugă cu ajutorul rugăciunii și smereniei, dar desfrânarea este singura din fața căreia este bine să fugim. Imaginile desfrânate sau persoanele care ne îndeamnă să săvârșim acest păcat trebuie respinse din start. Orice ezitare în acest moment se poate dovedi fatală, pentru că plăcerea se furișează cu ușurință în sufletul nehotărât. Sfântul Grigorie de Nyssa recomandă să întindem o cursă vrăjmașului, asemenea armatei care se preface că fuge de frică, dar care lovește necruțător în momentul potrivit. "Dacă năvalnic se abate oștirea necredinței, sunt de trebuință tăria și strunirea. Dar dacă linia noastră de luptă stă sub amenințarea vicleșugului, este bine să întindem curse potrivnicului. Așadar, încordat este arcul nedreptăților: de folos e lupta față către față cu viclenia. Însă ori de câte ori chipul desfrâului își slobozește săgeata, să ne întoarcem spatele și să fugim de la fața lui. Că săgeata desfrâului pătrunde-n ochi; de aceea trebuie să ne amintim de cel ce ne poruncește: "Fugiți de desfrânare", căci este mai de temut decât alte nelegiuiri" (Sfântul Grigorie de Nyssa, Împotriva desfrânării, trad. Laura Pătrașcu, EIBMBOR, București, 2003, p. 96). Faptul că săgeata desfrâului lovește în ochii noștri nu reprezintă o simplă expresie plastică. Desfrânarea atacă cel mai de preț dintre simțurile trupului: vederea. Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu mai puțin de 90% din informațiile pe care le percepem din mediul înconjurător ajung la creier prin intermediul ochiului. Astfel, simțul tactil, auditiv, olfactiv, precum și cel al gustului ne prezintă doar 10% din totalul informațiilor. Evident, desfrânarea pătrunde în om prin intermediul vederii. Fuga din fața desfrânării nu poate fi efectuată decât evitând să revedem imaginile care ne fac să dorim acest păcat. Un alt remediu este să nu ne mai întâlnim cu persoanele care ne îndeamnă să facem desfrânare.
Desfrânarea afectează ambele persoane implicate
Spre deosebire de alte păcate, care afectează în mod direct doar persoana în sine sau pe cei care suferă efectele lor, desfrânarea lovește în ambele persoane implicate. Sfântul Grigorie de Nyssa oferă câteva exemple de păcate care afectează o singură persoană. "Or, se pare că alte păcate nu le stau aproape celor ce primesc această faptă, care este alipită de cel ce o împlinește: precum în prădăciuni, paguba se abate doar asupra celor jefuiți; cât despre patima invidiei, aceasta năvălește la cei ce îi stau în preajmă; în nedreptăți, se primejduiește cel ce este învinuit pe nedrept, cu bună-știință; și în crime, nefericirea este față cel ce a fost nimicit; iar de ia cineva urma nelegiuitelor fapte, va găsi pe cei ce săvârșesc nedreptatea, care-și fac parte, dar și pe cei ce suferă vătămare, pe cei nedreptățiți" (Împotriva desfrânării, p. 97). În schimb, patima desfrânării lovește în mod egal pe cei implicați. Aici nu găsim o persoană care suferă mai mult. Nedreptatea îl lovește mai mult pe cel nedreptățit, la fel și crima, dar desfrânarea ucide ambele suflete implicate. "Însă desfrânarea este străină de o atare împărțire: nici în separare nu e fapta celui care a suferit de cel care a făptuit-o, ci unind cu un lanț comun al întinăciunii, întoarce pe desfrânați la pieire: cel ce necinstește trupul în necinste ajunge alături de cel ce a primit necinstea. Dacă cei care ucid se poate să nu fie omorâți în același timp cu cei care au fost uciși, cel ce întinează trupul ia parte la întinăciune" (Împotriva desfrânării, p. 97).
Păcătuirea în propriul trup
Desfrânarea și lăcomia pântecelui sunt patimi preponderent trupești. Ele ne afectează în primul rând trupul, deoarece în alte exemple de patimi (mândria, invidia, tristețea) sufletul este cel mai afectat. "Cel ce se dedă desfrânării păcătuiește în propriul trup; nu precum ucigașul îl omoară pe altul, cruțând propriul trup, nici cum face cel lacom față de altul, păzindu-se de vătămarea propriului trup; ci însuși desfrânatul își este pierzare străpuns de săgeata necinstei sale" (Împotriva desfrânării, p. 97). Sfântul Grigorie de Nyssa oferă și câteva definiții pentru persoanele desfrânate. Astfel, "șDesfrânatul esteț ofensă apropiaților, ocară față de potrivnici, rușine rudelor, blestem celor împreună-viețuitori, descurajare părinților, batjocură publică față de slugi, râs și istorie vecinilor, mire neîncrezător căsătoriei" (Împotriva desfrânării, p. 98). Persoanele care desfrânează reprezintă o rușine pentru propriile familii. Ele se expun vorbelor mulțimii și își descurajează cunoscuții care încearcă să le determine să renunțe la acest comportament nepotrivit. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa nu se sfiește să le compare cu sclavii demni de necinste.
Desfrânarea - sclavie nedemnă
"Ce poate fi mai necinstită și nedemnă decât desfrânarea, aidoma unui om de corvoadă? Căci orice sclavie a păcatului este vicleană și nedemnă: cei fără cinste lovesc în noblețea sufletului. Însă desfrânatul este rob al păcatului încă mai nedemn și hidos; fiind pus să scurme noroiul, strânge multă întinăciune făptuind o slujbă necurată. Oare nu-i groaznic să se tăvălească în tină, să-l mistuie necuviința, să-și simtă trupul ca o zdreanță? Afla-vom deosebire între o zdreanță și un desfrânat care, smuls trupului Bisericii și ruinat plăcerilor de putreziciunea păcatului, zace la pământ întocmai ca o cârpă nefolositoare, fiind călcat în picioare de toți demonii? Diavolul îl supune întipărindu-i putreziciunea lui" (Împotriva desfrânării, p. 98). În acest fragment, Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază efectele negative pe care această patimă le poate avea asupra ființei umane. Noblețea sufletului este pierdută în mizeria desfrânării, iar trupul ajunge o jalnică unealtă a păcatului. Însă lucrul cel mai înfricoșător este că desfrânatul este supus de diavol, acesta din urmă reușind să îi întipărească putreziciunea lui. Desfrâul este o pecete a satanei aplicată sufletului creștin. O pecete care se șterge foarte greu și care lasă o cicatrice vizibilă vreme îndelungată. Recomandarea finală a acestui material constă în două aspecte. În primul rând, trebuie să respingem orice ispită de acest gen, refuzând să vedem sau să auzim un lucru care ne îndeamnă să îi dăm curs. Desigur, într-o lume dominată de pornografie și erotism ieftin, este greu să îndeplinim fără greșeală acest lucru. Deși nu putem să evităm cu totul imaginile desfrânate, este suficient să nu zăbovim asupra lor atunci când ne apar sub ochi. În al doilea rând, nu trebuie să păstrăm legături de prietenie cu persoane care au obiceiul desfrâului, deoarece amăgirea se dovedește foarte ușoară. Nu avem cum să nu cunoaștem astfel de persoane, dar avem libertatea de a dialoga cu ele mai mult sau mai puțin. În final însă, nu trebuie să ne punem nădejdea doar în propriile forțe, pentru că vom avea parte de o cădere grea. Doar Dumnezeu ne poate izbăvi de această ispită dificilă. Rugăciunea este arma cea mai de preț într-un război atât de inegal...
"Săgeata desfrâului pătrunde-n ochi; de aceea trebuie să ne amintim de cel ce ne poruncește: Fugiți de desfrânare, căci este mai de temut decât alte nelegiuiri."
(Sfântul Grigorie de Nyssa)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|