View Single Post
  #7  
Vechi 26.07.2014, 19:56:02
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.250
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ciresica Vezi mesajul
Buna ziua!
Imi cer iertare ca intervin si eu cu o intrebare personala.
Am 40 de ani, sunt necasatorita, fara obligatii, si as vrea sa intru si eu intr-o manastire.
Acum vreun an am vorbit cu o maica de la o mare manastire din Oltenia, care mi-a zis ca ”monahismul nu mai e ce-a fost”. Am mai vorbit cu o alta maica de la o manastire mai mica din Bucuresti, care mi-a zis ceva de genul: la varsta asta nu mai e cazul sa intri in manastire, ca e cam tarziu.
Nu stiu ce sa mai cred. Amandoua m-au descurajat.
As vrea sa va spun ca am fost pe la manastiri, inca din timpul facultatii, ori in tabere de munca, ori ca simplu turist sau pelerin, si stiu cum este viata de acolo, dar nu pot alege o manastire.
Ma gandesc chiar sa infiintez eu - evident, cu binecuvantare - o manastire de maici la marginea Bucurestiului (am gasit un teren bun), pentru ca este mare nevoie de o manastire mai mare de maici in Bucuresti.
Ce sfat imi puteti da?
Ambele măicuțe ți-au dat răspunsuri oneste, chiar dacă din perspective limitate, determinate de circumstanțele vremurilor de acum.

Măicuța din Oltenia nu te-a descurajat, a încercat doar să-ți curețe vederea de idealism. Mănăstirile de astăzi nu mai sunt cele despre care citești prin cărți. Sunt multe lupte, confruntări, rupturi, resentimente în mediul monahal și ai nevoie de o mare tărie de caracter ca să reziști. Nu în puține cazuri, viața duhovnicească este sacrificată pentru urgențe de ordin material, construcții nesfârșite, renovări care o dată începute par să nu se mai termine niciodată, deficultăți organizatorice în atingerea unui echilibru acceptabil între muncă și rugăciune, obști instabile etc. Deci socoteala de-acasă s-ar putea să nu se potrivescă cu cea din târg.

Măicuța din București te-a pus în gardă asupra criteriilor reale de selecție în mănăstiri, fiindcă nu există nicio dispoziție canonică în măsură să limiteze vârsta aspiraților la viața monahală. Stareții și starețele se feresc să primească persoane cu experiență de viață lumească îndelungată, întrucât cunosc foarte bine faptul că tinerii încă aflați în perioada de formare umană și profesională, se integrează mult mai ușor în ritmul monastic neavând repere existențiale anterioare marcante la care să se raporteze tot timpul. La 40 de ani deja caracterul și mentalitățile sunt în mare parte cimentate și capacitatea de adaptare la alt stil de viață, radical diferit de cel cu care s-a obișnuit, este semnificativ diminuată. Duhovnicii mai adaugă neajunsurilor descrise sumar anterior și alte suspiciuni, cunoscând faptul că oamenii mai au puseuri de evlavie periodice determinate de necazuri, eșecuri, boli psihice și alte stimulente din categoria acestora. La care se adaugă, desigur, monahismul văzut ca o alternativă compensatorie a incapacității persoanei de a-și întemeia o familie deși are înclinații evidente pentru acest mod de viață în care se poate dobândi mântuirea. În mănăstire intri doar dacă ți-ai rezolvat conflictele interioare sau cu semenii și poți privi în trecut cu libertate și seninătate covârșitoare. Monahismul nu este sub nici o formă un refugiu pentru inadaptați. Dacă n-ai reușit să ai comuniune, atâta cât se poate în lume, cu alți oameni în calitate de mirean, în mănăstire n-ai să reușești nici atât.
Dorința de a construi o mănăstire pe o proprietate personală și după placul inimii tale, în care să viețuiești apoi ca monahie, este o capcană în care au căzut mulți, întrucât reprezintă rezistența instinctului de proprietate într-o formă de viață care-l combate radical și sistematic. Călugăria este fundamentată pe cele trei voturi (angajamente ferme, definitive) asumate fără rest: ascultarea, sărăcia și curăția. Dacă nu iei în serios aceste angajamente și lași locuri de manifestare în tine a instinctelor blocate de acestea, fie eșuezi lamentabil în aspirația spre viața monahală, fie duci o viață de struțocămilă, adică de om lumesc cu înfățișare înșelătoare și statut formal de călugăr sau călugăriță. În cea din urmă situație nu-ți faci rău doar ție, ci îi smintești și pe alții întrucât acestă impostură nu prinde la toată lumea, iar cei care văd șmecheria se poziționează apoi ca vrăsmași ai Bisericii, confundând pădurea cu uscăturile de la liziera ei.

Înainte să iei o decizie definitivă, stai o vreme pe lângă un duhovnic responsabil, căruia îi pasă cu adevărat de soarta ta vremelnică și veșnică.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote