[cristiboss56]

Nu există suflet de creştin ortodox pentru care, atunci când acesta îşi plânge păcatele, Dumnezeu să nu iconomisească mijloc de mântuire. Când omul caută mântuirea, găseşte căi şi mijloace ca să atragă mila lui Dumnezeu asupra sa, de aceea trebuie să nu trândăvim, ci să ne pregătim.

Dacă Dumnezeu vede lacrimile omului, pocăinţa lui, îl iartă. Cu cât mai mare este pocăinţa, cu atât se bucură Dumnezeu şi îşi află odihnă în omul pocăit.

Dumnezeu îngăduie de multe ori ca cei mândri să cadă, pentru a se statornici mai bine în pocăinţă profundă, şi totodată pentru a se folosi şi ceilalţi…

Dumnezeu ne iartă toate păcatele mărturisite, e de-ajuns să ne pocăim. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăinţă, întoarcere, dorinţă de mântuire, şi să ne arate cum să ne ispăşim păcatele noastre încât ele să ne fie şterse şi să găsim milă.

Când cineva are grijă să evite, pe cât e posibil, greşelile, nu se va cutremura în faţa dreptăţii lui Dumnezeu.

Sfinţii plângeau şi noi suntem nepăsători. Ne gândim la atât de multe lucruri, dar un lucru trebuie, şi acestui lucru foarte important, pregătirii şi aducerii aminte de moarte, nu îi dăm nici o atenţie.

Să ne rugăm ca ochii liniştiţi ai Hristosului nostru să nu se întoarcă de la noi în ceasul Judecăţii. Să ne privească cu veselie şi să ne dea de veste că El Îşi află odihna în noi pentru că ne-am nevoit pentru numele şi iubirea Sa.

Frumuseţea Feţei dumnezeieşti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!… Chinurile, ispitele, necazurile şi durerile vieţii de acum sunt nimicuri în comparaţie cu ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!