[cristirg]

Pr. dr. Mihai Valică – Despre moaştele sfinţilor închisorilor

http://www.sfintii-inchisorilor.ro/2...-inchisorilor/

Răspuns la anexa nr. 339/2014 a Cancelariei Sfântului Sinod al BOR,
pentru întocmirea catalogului Sfintele Moaşte din România

1. Repere istorice şi pronia divină
În anul 2008 am primit în dar, de la un părinte, un chivot, cu menţiunea că în acesta vor sălăşlui, când va voi Dumnezeu, sfinte moaşte. Am acceptat chivotul şi doi ani a stat gol pe Sfânta Masă.
Călătorind în Grecia pe la diverse mănăstiri cu oca­zia lansării unei cărţi, care mi‑a fost tradusă în limba grea­că[1], mi s‑au făcut câteva oferte de a primi sfinte moaşte.
Pentru că nu cerusem binecuvântarea ierarhului meu, nu am îndrăznit să primesc, dar nici nu am avut în­demnul inimii, gândind că şi în ţara noastră suntmunţi de oseminte ale martirilor, ucişi în închisorile comuniste. Şi m‑am întrebat: cu ce sunt mai sfinţi cei din Grecia faţă de martirii temniţelor holocaustului roşu?
După câteva luni, am ţinut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferinţa:România între martiraj, asumare a istoriei şi teroare ideologică – consideraţii teologice şi bioetice[2] ‑ după care, am simţit nevoia să mă duc să mă închin la Aiud, în Biserica de la Râpa Robilor, care adăposteşte osuarul cu sfinţii martiri, ucişi la Aiud.
Între timp mai mulţi ierarhi şi mitropoliţi[3] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfântului Si­nod canonizarea lor, şi mi‑au transmis felicitările şi mul­ţu­mirea lor. Cinste lor şi toată preţuirea mea.
Înainte de a susţine conferinţa, pe 28 septembrie 2010 am trimis textul ei ÎPS Bartolomeu al Clujului, care l‑a citit integral, şi, în ciuda suferinţei sale, mi‑a telefonat personal, mulţu­mindu‑mi pentru efortul meu. Mi-a spus: „În timp ce ci­team, am simţit că‑mi retrăiesc aievea atitu­dinea tinereţii mele faţă de dictatura comunistă şi cred că timpul canonizării lor a sosit”.
1.1. Moaştele sfinţilor închisorilor între binecuvân­tare, rugăciune şi oferire
ÎPS Pimen m‑a sunat după citirea acelei conferinţe, spunându‑mi că în anul 2011 va organiza conferinţe preoţeşti pe tema mucenicilor din închisorile comuniste, şi a fost de acord întru totul cu tex­tul conferinţei. Atunci l‑am întrebat dacă îmi dă binecuvântarea să primesc moaşte ale sfinţilor de la Aiud, deoarece mulţi credincioşi merg acolo în pelerinaj şi doresc să aduc câte­va moaşte de acolo, întrucât Catedrala este închinată şi sfinţilor români martirizaţi în perioada dictaturii atee co­mu­niste.
Am primit binecuvântarea doar verbal, de la ÎPS Pimen, în­trucât Sfântul Sinod încă nu s‑a pronunţat în legătură cu canonizarea Sfinţilor închisorilor. Îi mulţumesc ÎPS Pimen din toată inima pentru aceasta, şi toată dragostea şi preţuirea mea şi a credincioşilor.
Având în vedere faptul că la început a fost Cuvântul, apoi scrisul; că Sfântul Sinod se va pronunţa după ce va vedea evlavia noastră faţă de martirii închisorilor; că noi ca preoţi şi credincioşi îi cinstim ca martiri şi apărători ai drepte credinţe, deoarece s‑au opus unui regim ateu şi criminal; că mar­tirii sunt deja cinstiţi de Dumnezeu în cer[4], am considerat momentul oportun să mă rog la Bunul Dumnezeu să rân­duiască moaşte ale sfinţilor anonimi, dar ştiuţi numai de El şi cei mai potriviţi pentru Catedrala Sfânta Treime, pentru ora­şul nostru şi timpurile noastre, care doresc să vină la noi, şi să fie mai departe o mărturie vie a credinţei, a verticalităţii şi a fermităţii lor, în Bucovina lui Ştefan cel Mare.
1.2. Denumirea exactă a moaştelor: moaşte ale sfinţilor români anonimi, din închisorile comuniste de la Aiud (1947‑1964), descoperite în Râpa Robilor.
Cu binecuvântarea ÎPS Pimen şi cu credinţa vie că Dumnezeu va rândui ce este mai bine spre mântuirea şi îndumnezeirea noastră, am plecat, cu mare bucurie, cu mul­tă pace în inimă şi în suflet, pe data de 21 decembrie 2010, la Aiud, la Părintele Augustin, care mi‑a oferit, cu binecuvântarea celor în drept (la acea dată a ÎPS Andrei Andreicuţ, tot verbal – cinste şi recunoştinţă pentru aceasta), trei moaşte,aparţinând martirilor care sunt trecuţi pe listele afişate la Aiud, dar neidentificaţi (vezi foto nr. 5 şi 10).
§ Tibie (36 cm), ca simbol al peregrinărilor martirilor prin pus­­tiul acestei lumi, dar şi al călătoriilor din închisoare în închisoare a celor întemniţaţi, spre a fi reeducaţi ori u­cişi (vezi foto nr. 2);
§ Omoplat (21 cm) cu două găuri în osul subţiat şi tran­sparent, devenit aproape cartilaj ca urmare a însetării şi înfometării îndelungate, întrucât se ştie că organismul în lipsa hranei şi a apei se „autohrăneşte şi se adapă” din car­tilajele trupului, până acestea se subţiază şi apoi se găuresc (vezi foto nr. 3);
§ O coastă ruptă în două locuri (29 cm), dar vindecată în timpul detenţiei, ca simbol al torturilor din închisorile co­mu­niste, dar şi simbol al răbdării în suferinţă (vezi foto nr. 4).
Fiecare bucată de sfinte moaşte este pusă în raclă de metal, primită din Grecia, de dimensiuni corespunzătoare.
1.2.2. Actul de autenticitate şi alte precizări
Întrucât copilul primeşte actul de naştere după ce s‑a născut şi nu înainte, tot aşa în cazul de faţă: după ce s‑a născut în inima românilor dorinţa de a‑i cinsti pe martirii neamului nostru şi în mod cultic şi liturgic, credincioşii le‑au compus acatiste şi au organizat pelerinaje la locul lor de suferinţă, împreună cu preoţii, ieromonahii şi unii cu ierarhii lor.
Actul de autenticitate, în cazul de faţă, stă în forţa binecuvântării verbale a celor doi Arhierei menţionaţi; în evlavia şi cinstirea credincioşilor; precum şi în buna credinţă a Părintelui Augustin, de la aşezământul Sf. Cruce de la Aiud, care ne‑a dat cele trei moaşte, direct din vitrina‑osuar, de la demisolul Capelei de lângă Râpa Robilor. Moaştele sunt uşoare, au culoarea alunului şi sunt frumos mirositoare (vezi filmul şi fotografiile cu momentul primirii lor).